Prima pagină » Politic » PNL: Guvernul a operat rectificarea bugetară fără avizul Consiliului legislativ. E halucinant

PNL: Guvernul a operat rectificarea bugetară fără avizul Consiliului legislativ. E halucinant

PNL a transmis, vineri, că declaraţia premierului, Viorica Dăncilă despre întârzierea publicării în Monitorul Oficial a rectificării bugetare este una halucinantă şi care arată ilegalitatea comisă de Guvern care face rectificarea fără avizul CSAT şi al Consiliului Legislativ.
PNL: Guvernul a operat rectificarea bugetară fără avizul Consiliului legislativ. E halucinant
Diana Grigore
07 sept. 2018, 17:27, Politic

„Uneori analfabetismul actualului premier, Viorica Dăncilă, în materie de proceduri legislative, scoate la iveală ilegalităţile pe care actualul Guvern le comite. Rectificarea bugetară a fost operată nu numai fără avizul obligatoriu al CSAT, ci şi fără avizul Consiliului Legislativ, de asemenea, obligatoriu. Astăzi, premierul a fost întrebat în legătură cu întârzierea publicării rectificării bugetare în Monitorul Oficial, iar explicaţia domniei sale a fost una halucinantă.Ţinând cont de afirmaţiile premierului Dăncilă, Guvernul trebuia să aştepte avizul Consiliului Legislativ şi să opereze eventualele modificări prealabil şedinţei de Guvern în care urma a fi adoptată ordonanţa de urgenţă. Altfel, adoptarea ordonanţei de urgenţă fără avizul Consiliului Legislativ este vădit ilegală”, a transmis PNL într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

Liberalii au reamintit că PNL şi preşedintele României, Klaus Iohannis, au sesizat CCR cu privire la ordonanţa de urgenţă modificată în şedinţa de miecuri a Guvernului.

„Totodată, modificarea ordonanţei de urgenţă ulterior adoptării acesteia în şedinţa de Guvern din 5 septembrie este, de asemenea, ilegală ca urmare a publicării în Monitorul Oficial. Aceasta deoarece ar fi necesitat o nouă şedinţă de Guvern care să valideze nouă formă a actului normativ. Reamintim că Preşedintele României şi PNL au solicitat Avocatului Poporului sesizarea la CCR a ordonanţei de urgenţă, iar în acest sens PNL va înainta în cursul săptămânii viitoare argumentaţia necesară, care va include această încălcare a legilor în vigoare cu privire la procedura de adoptare a rectificării bugetare”, se mai arată în comunicatul trimis de PNL.

Întrebată vineri de ce s-a întârziat cu publicarea în Monitorul Oficial, Viorica Dăncilă a precizat: „Imediat după şedinţa de Guvern, rectificarea bugetară a plecat către Consiliul Legislativ. Vreau să precizez că avem în vedere 200 de pagini care trebuiesc citite, verificate, avem cifre şi fiecare cifră trebuie verificată foarte bine. S-a întors de la Consiliul Legislativ ieri, în jur de ora 12.30, a plecat către Ministerul Finanţelor Publice, a urmat o nouă verificare şi punerea în concordanţă cu cerinţele Consiliului Legislativ. De azi de dimineaţă, a plecat la Monitorul Oficial”.