PNL îşi menţine decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă

  • PNL îşi menţine decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă, declară vicepreşedintele formaţiunii Gigel Ştirbu.
  • Votul de învestitură ar putea avea loc miercuri.
Urmărește
731 afișări
Imaginea articolului PNL îşi menţine decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă

Sursa foto: Mediafaxfoto

Gigel Ştirbu precizează la RFI că votul de învestitură ar putea avea loc miercuri şi face apel la parlamentarii responsabili să susţină acest Cabinet.

„Astăzi, în jurul orelor 15, avem o şedinţă a unui for de conducere statutar, respectiv Biroul Executiv, în care probabil vom valida mandatul pe care-l va avea premierul desemnat, Nicolae Ciucă şi lista Guvernului cu care acesta va merge în faţa Parlamentului. Probabil, în cursul zilei de mâine, domnia sa va depune această listă la registratura Parlamentului, urmând ca în cursul săptămânii următoare, cel mai probabil marţi vor avea loc audieri în comisii ale miniştrilor desemnaţi, iar miercuri probabil votul în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului”, spune Gigel Ştirbu.

Întrebat dacă PNL merge pe varianta unui guvern minoritar, Gigel Ştirbu a răspuns: „Da, aceasta este decizia la acest moment. Nu cred că până la ora când începe şedinţa acestui for de conducere politic se va mai schimba ceva (...). În acest moment, orice parlamentar român de bună credinţă trebuie să se gândească în primul şi-n primul rând la cei care l-au mandatat cu votul lor şi nu la viitorul lui politic, la cum se va poziţiona peste o lună, două sau un an de zile, din punct de vedere politic”.

În ce priveşte şansele reduse de a fi învestit guvernul minoritar, Gigel Ştirbu spune că nu s-ar baza pe acest lucru, ci crede că în Parlament sunt oameni care înţeleg gravitatea situaţiei.

Întrebat cine ar urma să voteze un guvern minoritar, vicepreşedintele PNL spune că „parlamentarii români din tot spectrul politic”: „Eu nu cred că parlamentarii români sunt nişte oi care ascultă efectiv de ceea ce li se spune, eu cred că gândesc cu capul lor (...), sunt cetăţeni români responsabili”.

Referitor la eşecul negocierilor PNL cu USR şi PSD, Gigel Ştirbu afirmă că au existat şi discuţii despre o majoritate parlamentară: „Le-am oferit posibilitatea să vină alături de noi, dar nu cu membri în Guvern. Există o anumită incompatibilitate doctrinară între PSD şi PNL. Le-am explicat că putem discuta pe programul de guvernare, putem prelua din programul lor politic anumite chestiuni normale şi de bun simţ, le putem prelua în programul de guvernare. Cu USR-ul am discutat aceste lucruri. În primul şi în primul rând, în discuţiile cu USR-ul, domniile lor au ridicat în discuţie numele miniştrilor, parcă de aici începe un Guvern, de la numele celor care vor deţine portofolii, nu de la viziunea generală de ansamblu”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici