- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.02.2017, 14:22)
- Liviu Dadacus
PNL l-a mandatat pe Predoiu să elaboreze un proiect privind aplicarea deciziilor CCR la Coduri: „Sperăm ca în 7-10 zile să finalizeze acest proiect"
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că a primit din partea PNL sarcina de a elabora un proiect prin care Codurile penale să fie aliniate atât la deciziile CCR, cât şi la directiva UE privind drepturile omului şi garanţiile procesuale.

PNL l-a mandatat pe Predoiu să elaboreze un proiect privind aplicarea deciziilor CCR la Coduri
„Am primit din partea PNL sarcina să elaborez un proiect de introducere a soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul celor două Coduri, ca să aliniem legile la deciziile Curţii şi la directiva europeană privind drepturile omului şi garanţiile procesuale”, a precizat Predoiu.
El a menţionat că începând de săptămâna viitoare va fi constituit un grup de lucru în acest sens.
„Sperăm ca în 7-10 zile să finalizeze acest proiect. Oricum, estimez că ne vom mişca mai repede decât ministerul Justiţiei”, a adăugat Predoiu.
El a spus că, după ce va fi elaborat un text de lucru, liberalii se vor întâlni în primul rând cu partidele din opoziţie pentru a purta un dialog despre proiect, dar nu a exclus o discuţie cu PSD.
Predoiu a subliniat faptul că PNL consideră că legile penale trebuie amendate strict prin introducerea soluţiilor CCR în corpul lor şi alinierea acestora la directiva UE privind drepturile omului şi garanţiile procesuale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor