Prima pagină » Politic » Videanu: Opoziţia nu va aduna cele 236 de semnături necesare trecerii unei moţiuni de cenzură

Videanu: Opoziţia nu va aduna cele 236 de semnături necesare trecerii unei moţiuni de cenzură

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat vineri că opoziţia nu va aduna cele 236 de semnături necesare trecerii unei moţiuni de cenzură şi că încercarea de depunere a unei moţiuni de cenzură "pe argumente absolut ridicole nu va avea niciun fel de sorţi de izbândă".
Videanu: Opoziţia nu va aduna cele 236 de semnături necesare trecerii unei moţiuni de cenzură
Bogdan Stanescu
06 apr. 2012, 14:07, Politic

Videanu a spus, într-o conferinţă de presă, că demersul opoziţiei este unul „absolut politicianist”.

„Eu am convingerea că opoziţia nu va aduna cele 236 de semnături necesare trecerii unei moţiuni de cenzură. Demersul mi se pare unul absolut politicianist, doar suntem în campania electorală, fiecare trebuie să-şi utilizeze tot arsenalul de care dispune în ideea de a încerca să se facă vizibil”, a adăugat Videanu.

În opinia acestuia, faptul că USL „nu trece în sondaje de 47-48% este şi rezultatul faptului că opoziţia nu reprezintă o alternativă pentru români”.

„Încercarea de depunere a unei moţiuni de cenzură pe argumente absolut ridicole, din punctul meu de vedere, şi anume acela că respecţi o lege, nu va avea niciun fel de sorţi de izbândă”, a apreciat Videanu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL va depune moţiune de cenzură pe 17 aprilie, iar documentul va consemna nu doar „cedarea premierului Ungureanu în faţa UDMR” în chestiunea UMF Târgu Mureş, ci şi „cedarea în fata intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse”.