PNL şi PSD luptă să fie „singurul partid” care măreşte pensiile românilor

Publicat: 26 10. 2022, 21:02
Actualizat: 26 10. 2022, 21:04

„În anii în care a fost la guvernare, Partidul Naţional Liberal a fost consecvent în demersurile făcute pentru a sprijini pensionarii. Guvernul condus de PNL a crescut pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14% (de la 1.265 lei la 1.442 lei), cât şi la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat punctul de pensie cu 10% (de la 1.442 lei la 1.586 lei)”, spune deputatul Ionuţ Stroe, pe Facebook.

Stroe aminteşte că, pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectaţi de creşterile de preţuri, guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a acordat un sprijin financiar în luna ianuarie celor cu pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei. Iar, în luna iulie, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei au primit un alt sprijin financiar în valoare de 700 de lei.

„PNL a majorat pensiile când a fost la guvernare şi o va face şi începând cu anul viitor”, promite Stroe.

De cealaltă parte, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, spune că partidul pe care îl conduce „este singurul partid care s-a luptat întotdeauna pentru creşterea pensiilor românilor. În schimb, liderii Dreptei consideră creşterea pensiilor o povară, care merită purtată doar în preajma campaniilor electorale”, a spus Marcel Ciolacu.