PNL va avea prim-vicepreşedinte – surse

Publicat: 16 03. 2009, 12:40
Actualizat: 06 11. 2012, 09:15

Conform unor surse PNL, propunerea filialelor judeţene privind în fiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte a fost adoptată în Delegaţia Permanentă cu 79 de voturi "pentru", 56 de voturi "împotrivă" şi şase abţineri, votul fiind exprimat prin apel nominal.

Potrivit surselor citate, una din abţineri a aparţinut liberalului Relu Fenechiu, Ludovic Orban, Norica Nicolai, şi Crin Antonescu votând "pentru".

În plus, sursele PNL au menţionat că împotriva înfiinţării acestei funcţii au votat liberali precum preşedintele Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu sau Bogdan Olteanu.

Potrivit altor surse liberale, secretarul general al PNL, Dan Motreanu,a anunţat în cadrul DP că scorul final pentru înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşdinte este de 76 de voturi "pentru", 62 "împotrivă" şi şase abţineri, votul fiind exprimat de 144 de membri ai Delegaţiei Permanente.

Instituirea acestei funcţii ar urma să fie validată în prima zi de congres.

De asemenea, liberalii vor trebui să stabilească şi modalitatea în care se vor putea depune candidaturile, prin derogări sau modificări în statut, având în vedere că, potrivit actualului statut, candidaturile se depun cu 48 de ore înainte de congres.