Liberalii decid joi cine va candida din partea partidului la alegerile pentru Parlamentul European. La şedinţele Biroului Executiv şi Biroului Politic Naţional va participa şi realizatorul TV Rareş Bogdan, care, potrivit deputatului PNL Florin Roman, s-a înscris recent în partid.
Potrivit unor surse din interior, Rareş Bogdan va fi cap de listă a PNL pentru europene.
„Eu sunt un om foarte liber şi fac presă din 2003. Au trecut 15 ani de presă şi este o schimbare totală de de algoritm de viaţă. Dacă intru, nu intru pe jumătăţi de măsuri. Dacă intru atunci intru în bătălie cruntă. Le-aş aduce liberalilor puţină încredere că pot să fie mai mult decât un partid balama, lângă PSD, că ar putea să fie ei primul partid al României. Altfel nu mă interesează să intru, doar ca să fiu un europarlamentar”, a afirmat Rareş Bogdan, pentru MEDIAFAX.
Preşedintelui PNL Ludovic Orban îi revine exclusiv alegerea persoanei care va deschide lista PNL la europarlamentare, nefiind necesar ca acea persoană să fie membru de partid sau să îşi fi depus dosarul de candidatură pentru alegerile în PE.
Liberalii mizează pe obţinerea 10 locuri de eurodeputaţi, însemnând un scor al PNL între 25 şi 30%. Configuraţia listei partidului condus de Ludovic Orban ar fi următoarea: Siegfried Mureşan (europarlamentar PNL), Mircea Hava, Vasile Blaga, Cristian Buşoi (europarlamentar PNL), Daniel Buda (europarlamentar PNL), Adina Vălean (europarlamentar PNL), Gheorghe Falcă, Dan Motreanu, Marian-Jean Marinescu (europarlamentar PNL).
Chiar dacă fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a fost printre primii care şi-au depus candidatura pentru competiţia internă la europarlamentare, acesta pare a nu se mai regăsi pe locuri eligibile.
Alegerile pentru Parlamentul European au loc pe 26 mai.