PNŢCD îl invită pe Bodu să candideze pe lista sa la euroalegeri/ Bodu:Strâng semnături ca independent
PNŢCD i-a transmis eurodeputatului PDL invitaţia de a se înscrie pe lista ţărăniştilor la euroalegeri, prin intermediul unui comunicat de presă în care se menţionează că acesta a fost membru al Tineretului Universitar Naţional-Ţărănist, în anii ’90 şi unul dintre oamenii care au iniţiat, în anul 2005, lupta anticorupţie şi lupta pentru întărirea statului de drept în faţa agresiunii permanente a structurilor de tip mafiot.
„Ca preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, domnul Bodu a declarat război evaziunii fiscale şi mafiei din fotbalul românesc, ultima acţiune încununată de succes în urmă cu o săptămână, prin condamnările din Dosarul Transferurilor. De asemenea, ca europarlamentar al Partidului Popular European, Bodu a apărat constant valorile familiei tradiţionale şi morala creştină. Principialitatea, consecvenţa şi competenţa probate de domnul Bodu în activitatea publică, precum şi afinitatea doctrinară a domniei sale cu PNŢCD, ne determină să-i adresăm invitaţia de a veni alături de noi, în partidul lui Corneliu Coposu”, se menţionează în comunicatul semnat de preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu.
Contactat de MEDIAFAX, Sebastian Bodu a declarat că se află la finalul campaniei de strângere de semnături pentru o candidatură independentă la alegerile europarlamentare, până marţi strângând deja 90.000 de semnături.
„Sunt plăcut surprins (de invitaţia PNŢCD – n.r.), am auzit despre dorinţa acestora de a mă invita să candidez„, a afirmat Bodu, precizând că momentan se concentrează pentru strângerea a 100.000 de semnături care să îi susţină o candidatură independentă la alegerile pentru Parlamentul European.
„Încă nu pot să dau un răspuns, mă voi gândi şi le voi da un răspuns„, a mai spus Sebastian Bodu.
Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a anunţat, în urmă cu o săptămână, pe Facebook, că va candida ca independent pentru un nou mandat în Parlamentul European, dar a precizat că nu va pleca din partid, deoarece nu este „un traseist”.