- Home
- Politic
- SUCEAVA, (06.05.2014, 17:49)
- Tibi Bujdei
Pocora: Aspazia Cojocaru nu a devenit membru PNL. O eventuală apartenenţă nu s-a discutat în conducere
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, precizează că Aspazia Cojocaru nu a devenit membru al partidului, iar în conducerea formaţiunii nu a fost discutată niciodată o eventuală apartenenţă a acesteia la PNL.

Fostul judecător al CC Aspazia Cojocaru (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"Doamna Aspazia Cojocaru nu a devenit membru al Partidului Naţional Liberal şi niciodată nu a fost discutată în cadrul conducerii Partidului Naţional Liberal o eventuală apartenenţă a ei la PNL. Prin urmare, în acest moment nu are sens să discutăm situaţii viitoare, ipotetice", precizează Cristina Pocora, într-un comunicat transmis marţi, în legătură cu informaţia apărută în mass-media privind intrarea fostei judecătoare a Curţii Constituţionale în PNL.
Fostul judecător al CC Aspazia Cojocaru ar dori să se înscrie în PNL având în acest sens o discuţie de principiu cu preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, care a menţionat că după campania electorală va discuta serios această solicitare
Ţurcanu a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a avut o întrevedere cu fostul judecător Aspazia Cojocaru care l-a invitat să participe la sfinţirea bisericii la care a contribuit în localitatea Cândeşti şi că a discutat şi alte probleme cu aceasta.
"Ca o botoşăneancă foarte respectată o interesează şi viitorul acestui judeţ", a spus Ţurcanu.
Preşedintele PNL Botoşani a menţionat că fostul judecător constituţional şi-a arătat disponibilitatea să fie alături de el şi chiar să adere la PNL, dar că a fost o discuţie de principiu, urmând ca după campania electorală să poarte cu ea o discuţie în acest sens, după ce Aspazia Cojocaru va studia şi Statutul partidului.
Ţurcanu a subliniat că Aspazia Cojocaru, care este pensionară, are o locuinţă în Talpa, iar oamenii o apreciază.
"Pot să mă sfătuiesc cu o femeie cu o experienţă destul de largă", a mai spus Ţurcanu.
Mandatul de judecător la CC al Aspaziei Cojocaru s-a încheiat în iunie 2013.Fostul judecător al CC Aspazia Cojocaru ar dori să se înscrie în PNL având în acest sens o discuţie de principiu cu preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, care a menţionat că după campania electorală va discuta serios această solicitare.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere
-
astăzi, 14:42
Schi alpin: Mikaela Shiffrin intră în istorie după ce a obţinut a 100-a victorie la Cupa Mondială