Podgorean: Geoană are manifestări autoritariste de inspiraţie satrapică

Europarlamentarul PSD Radu Podgorean consideră că Mircea Geoană "are mai curând manifestări autoritariste de inspiraţie satrapică decât aptitudini de lider politic" şi sugerează necesitatea unui Congres care să decidă "cine trebuie să deconteze responsabilităţi" în legătură cu iniţierea moţiunii.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Podgorean: Geoană are manifestări autoritariste de inspiraţie satrapică

Podgorean: Geoană are manifestări autoritariste de inspiraţie satrapică

Podgorean a adresat o scrisoare deschisă, joi, colegilor săi de partid, în care afirmă că este consternat să afle că Dan Mihalache a fost exclus de pe lista pentru alegerile europarlamentare.

"Reacţia domnului Geoană dovedeşte că domnia sa are mai curând manifestări autoritariste de inspiraţie satrapică decât aptitudini de lider politic. Ar trebui să reflectăm dacă excesul de autoritarism nu este mai curând o dovadă de slăbiciune decât una de putere şi înţelepciune", scrie Podgorean.

El susţine că, prin gestul său legat de Mihalache, Geoană a compromis atât imaginea de partid modern pe care şi-o doreşte PSD, cât şi lista de candidaţi pentru Parlamentul European.

Podgorean adaugă că decizia privind iniţierea moţiunii de cenzură a fost luată mai întâi "în grupul informal de apropiaţi ai preşedintelui, comunicată publicului şi abia apoi partidului".

El formulează, în scrisoare, întrebări la care PSD, consideră el, ar trebui să răspundă: "Este acum momentul pentru a veni la guvernare? Ne-a cerut-o peşedintele României? Am făcut noi cele necesare pentru ca oamenii să dorească în acest moment reîntoarcerea noastră la guvernare? A rezultat acest fapt din sondaje, aşa cu se întâmpla înainte de alegerile din 2000?"

"Domnul Tăriceanu este în acest moment mai rigid de cât poate fi. Din nefericire cultura noastră politică post decembristă a exclus aproape sistematic soluţia dialogului politic. Mimăm dialogul. Prea des după dialog rezultă războiul şi nu pacea. Ideea de compromis politic compromite, deşi, în Uniunea Europeană, în care suntem acum parte, ea este mai curând o valoare. Nu cred că este bine ca premierul să considere ca inerent faptul că PSD este prizonierul majorităţii sale parlamentare", este de părere Podgorean.

El se referă şi la necesitatea unui congres în care să se analizeze oportunitatea demersului PSD lagat de moţiune, dar admite că acesta nu poate fi organizat foarte repede

În încheiere, Podgorean ţine să îi asigure pe colegii săi că nu a scris această scrisoare "din frustrare".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici