Prima pagină » Politic » Liderii PSD s-au reunit într-o şedinţă separată de grupul senatorial

Liderii PSD s-au reunit într-o şedinţă separată de grupul senatorial

Liderii marcanţi ai PSD s-au reunit, miercuri, la biroul preşedintelui Senatului, Ilie Sârbu, pentru a discuta pe marginea variantei unei alianţe la guvernare cu PDL, susţinută, potrivit unor surse, de mai multe filiale din Moldova şi Ardeal, la discuţii fiind prezent şi liderul PC Dan Voiculescu.
Liderii PSD s-au reunit într-o şedinţă separată de grupul senatorial
03 dec. 2008, 16:14, Politic

Liderii PSD s-au întâlnit separat de senatorii social-democraţi, care, înaintea şedinţei de plen, au discutat în cadrul grupului senatorial al partidului.

La şedinţa grupului senatorial a fost prezent şi Ion Iliescu, încă senator PSD, care, ulterior, a urcat în biroul preşedintelui Senatului, unde începuse deja şedinţa principalilor lideri social-democraţi.

La şedinţa care se desfăşoară în biroul lui Ilie Sârbu participă şi câţiva lideri din teritoriu, precum Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a urcat împreună cu preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, cei doi venind la Senat cu maşini diferite.

Mai mulţi lideri ai PSD, printre care Ilie Sârbu şi Miron Mitrea, s-au pronunţat, înaintea acestei întâlniri a conducerii PSD, pentru o alianţă cu PDL la guvernare.

Citeşte şi:

Mitrea: O soluţie cu PDL, mai probabilă decât una cu PNL

Hrebenciuc: În acest moment, simt o alianţă fezabilă PSD-PDL

Ofertă PDL către PSD: Geoană preşedinte al Senatului, eventuală guvernare de doi ani fiecare- surse