Politicianul favorit pentru a fi următorul cancelar german propune măsuri dure contra migranţilor. Toţi „migranţii ilegali” ar trebui respinşi la graniţă
Principalul lider al opoziţiei din Germania a promis joi că va impune controale la frontieră dacă va deveni cancelar, după alegerile de luna viitoare. Anunţul a fost făcut la o zi după ce un solicitant de azil a fost arestat pentru că a omorât două persoane într-un parc. Una dintre victimele atacate cu un cuţit este un copil de doi ani.
Friedrich Merz a spus că toţi „migranţii ilegali” ar trebui respinşi la graniţă, inclusiv cei care caută protecţie, potrivit Reuters. Merz a criticat legile privind migraţia din UE şi a spus că va solicita o derogare de la regulile Schengen, astfel încât Germania să reintroducă verificări la frontiere.
Atacul de miercuri se adaugă unui lung şir de agresiuni din Germania, care au amplificat îngrijorările cu privire la migraţie şi au alimentat sprijinul pentru extrema dreaptă reprezentată de Alternativa pentru Germania (AfD). Sondajele plasează AfD pe locul doi, după conservatorii lui Merz. Pe locul trei în sondaje sunt social-democraţii cancelarului Olaf Scholz.