Reprezentanţii PSD Cluj susţin, într-un comunicat de presă transmis vineri, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, „se face vinovat de fapte penale, iar preşedintele Băsescu o acoperă”.
„Băsescu minte, aşa cum minte şi Roberta Anastase, iar preşedintele este complice la furt. Amândoi au recunoscut că dacă PSD ar fi rămas în sală, Legea pensiilor ar fi fost respinsă prin vot. Cu PSD retras din sală, PDL a rămas fără cvorum, dar Roberta Anastase, îndrumată de Băsescu, a decis să fure o lege care va afecta viaţa a milioane de oameni. Roberta Anastase se face vinovată de fapte penale, iar preşedintele o acoperă”, se arată în comunicatul PSD Cluj, semnat de preşedintele filialei judeţene, Remus Lăpuşan.
Social-democraţii clujeni cred că singura problemă reală este că Legea pensiilor a fost adoptată „printr-un furt al PDL, girat de Băsescu, un furt care scade pensiile, care atacă pensionarii militari şi care ridică vârsta de pensionare la femei„.
Conducerea PSD Cluj consideră că suspendarea preşedintelui României este oportună pentru că dacă Băsescu va promulga o lege care a trecut prin Parlament prin „fraudă”, „ar însemna că PSD girează un fapt fără precedent într-o democraţie”.
„Este datoria oricărui politician responsabil să blocheze astfel de abuzuri ale puterii care riscă să arunce în aer mecanismele democratice. Acuzaţiile lui Traian Băsescu aduse liderilor opoziţiei, în special la adresa lui Victor Ponta, nu sunt altceva decât baloane de săpun aruncate pentru a distrage atenţia populaţiei de la frauda comisă de Roberta Anastase”, se precizează în comunicat.