Ponta: Am mandat să construiesc o alianţă PSD-PNL pentru şase-opt ani

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că mandatul primit la sfârşitul anului de la conducerea PSD este construcţia unei alianţe cu PNL pe termen mediu, de 6-8 ani.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Ponta: Am mandat să construiesc o alianţă PSD-PNL pentru şase-opt ani

Ponta: Am mandat să construiesc o alianţă PSD-PNL pentru şase-opt ani (Imagine: David ika/Mediafax Foto)

Ponta a spus că mandatul primit la sfârşitul anului, ca preşedinte PSD, este să accelereze construcţia unui proiect comun PSD-PNL, nu doar pentru perioada de opoziţie, ci şi pentru o eventuală guvernare, pe un termen de 6-8 ani.

"Vreau nu doar un proiect comun al opoziţiei, ci o construcţie politică pe o perioadă de şase, şapte, opt ani, pentru ca românii să ştie că există un proiect de salvare a României, iar acest proiect va fi construit împreună de PSD şi PNL", a afirmat el.

Întrebat dacă această alianţă PSD-PNL ar trebui înregistrată la tribunal, Ponta a răspuns: "Nu cred că va fi bine să tot anunţăm la presă, dar discuţiile cu PNL privesc orice formă necesară de colaborare, inclusiv o alianţă juridică, în care PNL şi PC vor reprezenta ideologia de centru-dreapta, iar PSD va reprezenta ideologia de centru-stânga".

Membrii BPC al PNL au votat, miercuri, în unanimitate, propunerea preşedintelui Crin Antonescu privind încheierea unei alianţe politice cu Partidul Conservator.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici