Ponta: Am votat cu convingerea că românii vor întoarce o pagină mai bună a istoriei

Publicat: 09 12. 2012, 11:24
Actualizat: 30 03. 2020, 19:35

Premierul Victor Ponta a votat, în jurul orei 10.45, la Universitatea din Târgu Jiu, spunând că şi-a exercitat dreptul electoral având „toate gândurile bune pentru Târgu Jiu, pentru Gorj şi pentru România”.

„Am votat cu convingerea că românii vor întoarce o pagină din istoria noastră şi vor întoarce o alta mult mai bună. Am votat pentru a fi mai uniţi şi ca să avem speranţa unui viitor mai bun, în care nu mai credeam în urmă cu un an”, a declarat Ponta.

Ponta candidează pentru al treilea mandat de deputat în Colegiul 6 Târgu Jiu, unde candidează şi Dan Diaconescu.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!