- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.08.2015, 23:10)
- Ana Maria Lazăr
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Ambasadorul Ungariei a exagerat cu obrăznicia. Sunt tensiuni, dar pot fi gestionate european
Premierul Victor Ponta a spus, vineri, că ambasadorul Ungariei la Bucureşti "a exagerat cu obrăznicia" în declaraţii făcute recent şi a arătat că sunt tensiuni în relaţiile româno-maghiare, dar acestea pot fi gestionate într-o manieră europeană.
Urmărește
3724 afișări
Ponta: Ambasadorul Ungariei a exagerat cu obrăznicia. Sunt tensiuni, dar pot fi gestionate european
"Cred că a exagerat cu obrăznicia şi folosesc un termen nediplomatic pe care sunt convins că-l va traduce în limba maghiară. Niciun ambasador al niciunei ţări nu şi-a permis vreodată în România şi niciun ambasador român nu-şi permite în străinătate să dea interviuri în presă cu obrăznicie la adresa României", a declarat premierul, la Antena 3.
"Ministerul de Externe a avut o atitudine corectă, din punctul meu de vedere, domnul Aurescu m-a consultat şi sper să fi înţeles acest avertisment, că există o limită peste care nu mai întoarcem obrazul", a mai spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Sebastian Burduja, cu prilejul audierilor pentru poziţia de ministru al Energiei: Centrala Romgaz de la Iernut va fi gata în mai-iunie şi la fel şi cea de la Mintia de 1000 MW va fi gata anul următor. Avem câteva mii de de MW noi în solare, eoliene şi stocare prevăzuţi să intre funcţiune în 2025
-
AUR cere CCR să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al României
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Întrebat dacă este ultimul avertisment pe care îl dă România, Ponta a spus că, în ceea ce priveşte ambasadorii, "cartonaşele le poate da doar preşedintele României, Guvernul atrage atenţia".
Premierul a mai spus că a fost o serie de declaraţii şi ultima "a umplut paharul".
Întrebat de ce a lipsit opinia preşedintelui din această chestiune, premierul nu a dorit să comenteze. "Dacă zic că domnul Iohannis să nu se bage la economie, că nu se pricepe, nu pot să mă bag eu peste atribuţiile preşedintelui", a menţionat el.
Întrebat dacă sunt tensiuni în relaţiile româno-maghiare, Victor Ponta a spus: "Sunt, categoric, dar cred că le putem gestiona european, adică ca doi buni vecini, ca două ţări care au aceleaşi standarde democratice, că altfel nu eram membri ai Uniunii Europene şi ai NATO. (...) Noi n-avem niciun fel de problemă cu niciunul din vecinii noştri".
Premierul a mai spus că nu are niciun fel de relaţie cu premierul ungar, Viktor Orban, deşi are relaţii de prietenie cu toţi ceilalţi premieri din regiune.
"Cred că trebuie să avem relaţii bune cu toţi vecinii, cred că apartenenţa guvernului de la Budapesta la PPE e dreptul lor. (...) Cred că trebuie să fim respectaţi, ca ţară. Cred că cei de la PNL nu deschid gura de frică să nu-i certe PPE-ul, ceea ce-i foarte rău", a mai spus premierul.
Întrebat ce înseamnă pentru România că premierul nu are relaţii cu omologul de la Budapesta, Ponta a spus că "poate că are preşedintele Iohannis şi e suficient", explicând că se pot întâlni la PPE.
Ambasadorul român la Budapesta, Alexandru Victor Micula, s-a prezentat, marţi, la Ministerul Afacerilor Externe ungar, după ce a cerut o audienţă, pentru a discuta pe tema declaraţiilor ambasadorului ungar la Bucureşti, Botond Zakonyi.
Micula a cerut luni o audienţă la MAE al Ungariei şi a mers marţi la sediul ministerului pentru a exprima dezacordul puternic faţă de conţinutul declaraţiilor făcute de ambasadorul Zakonyi Botond cu privire la ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare, a precizat Biroul de Presă al MAE de la Bucureşti pentru MEDIAFAX.
De altfel, MAE român a reacţionat public în 3 august faţă de afirmaţiile ambasadorului Ungariei, convocându-l la discuţii pe Nagy Károly Zoltán, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă emis de MAE, partea română a atras atenţia, printre altele, că declaraţiile referitoare la un eventual statut de autonomie, bazat pe criterii etnice, echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României, criticând şi afirmaţiile referitoare la premierul Victor Ponta.
Ambasadorul Alexandru Victor Micula a transmis oficialilor de la Budapesta mesajul Ministerului român al Afacerilor Externe.
Într-un interviu acordat cotidianului "România Liberă", în 3 august, ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, a susţinut că România refuză să termine 10 drumuri transfrontaliere care ar urma să lege cele două ţări, acuzând şi faptul că nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administraţia publică şi în educaţie.
O altă problemă semnalată de ambasador, în interviul citat, ar fi modul în care premierul român Victor Ponta şi-a construit imaginea prin opoziţie cu Viktor Orban. "Aşa şi-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, şi Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, şi naţionalist, antieuropean, pentru rolul ¬celălalt", a declarat diplomatul în contextul în care i s-a cerut să dea exemple de politicieni români care ar fi făcut declaraţii deranjante.
În ceea ce priveşte autonomia, diplomatul a spus că "autonomia nu este excepţia în Europa, este un model pentru ca minorităţile să poată convieţui împreună cu majorităţile".
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe