- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Angajarea răspunderii pe Legea educaţiei, o prostie, PSD depune moţiunea anunţată deja
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Alexandria, într-o conferinţă de presă, că decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea educaţiei este "o prostie", "o laşitate", şi "o şmecherie tipică" a PDL, el precizând că PSD va depune moţiunea de cenzură anunţată deja.
Ponta: Angajarea răspunderii pe Legea educaţiei, o prostie, PSD depune moţiunea anunţată deja (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
"Decizia de azi (marţi, n.r.) a Guvernului are câteva componente, pe care trebuie să le discutăm: e o prostie, pentru că Legea a trecut de Cameră, e la Senat, la Comisie şi e aproape finalizată. În Comisie a fost întârziată legitim de preşedintele de la PDL, Hărdău, pentru lucruri greşite generate de incompetenţa ministrului Funeriu", a spus Ponta.
El a arătat că, în al doilea rând, decizia Guvernului reprezintă "o laşitate", în condiţiile în care există majoritate în ambele Camere. "Dacă nu sunt în stare să strângă parlamentari să voteze legea, e laşitate", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Liderul PSD a precizat că, în al treilea rând, decizia Guvernului este neconstituţională, întrucât în urmă cu un an Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea tot pe Legea Educaţiei, iar Curtea Constituţională a declarat neconstituţională procedura angajării pe o lege de asemenea importanţă.
Ponta a mai spus că, în al patrulea rând, angajarea răspunderii reprezintă "o şmecherie tipică" a PDL.
Întrebat dacă PSD se va prevala de posibilitatea de a depune moţiune de cenzură în situaţia în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei, Ponta a precizat că formaţiunea sa va depune moţiune de cenzură deja anunţată, al cărei text este finalizat.
"Decizia PSD este nechimbată. Împreună cu PNL şi PC depunem moţiune săptămâna viitoare şi o dezbatem până la sfârşitul lunii", a spus Ponta.
El a arătat că decizia PSD de a depune moţiunea de cenzură, anunţată deja, nu se va schimba în funcţie de un "artificiu" pe care îl vor încerca preşedintele Băsescu şi premierul Boc.
"Nu ştim pe ce îşi angajează răspunderea. Noi nu ne luăm pe poveşti, că Boc a primit ieri dispoziţie de la Cotroceni să îşi asume răspunderea. Boc nu face nimic de capul lui şi nu înţelege întotodeauna. Decizia PSD nu se schimbă în niciun fel de la orice fel de artificiu al lui Băsescu sau Boc. Săptămâna viitoare depunem moţiunea de cenzură, textul e finalizat. Se dezbate în săptămâna 22-28, votăm şi sperăm să avem 236 de voturi şi Guvernul Boc să fie demis", a spus Ponta.
Guvernul a decis, în şedinţa de marţi, să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru legea educaţiei, procedurile urmând să fie demarate începând cu ziua de miercuri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO