Prima pagină » Politic » Ponta: Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului. A fost o decizie a USL

Ponta: Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului. A fost o decizie a USL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că liderul PNL Crin Antonescu nu a vrut să fie preşedinte al Senatului, decizia ca acesta să ocupe funcţia fiind luată la nivelul USL.
Ponta: Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului. A fost o decizie a USL

„Domnul Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului, a fost o decizie pe care noi am luat-o, la un moment dat, chiar l-am convins”, a spus Ponta.

El a făcut această afirmaţie răspunzând întrebărilor jurnaliştilor privind posibilitatea ca Antonescu să piardă funcţia de preşedinte al Senatului în urma sesizării pe care PDL a anunţat că o va depune la CCR.

Crin Antonescu nu are nicio problemă de funcţii. Aici problema e că în orice ţară şi în orice Parlament civilizat funcţia de preşedinte al Parlamentului aparţine majorităţii”, a spus Ponta.

El a mai arătat că Vasile Blaga a „uzurpat” funcţia de preşedinte al Senatului în momentul în care aceasta a fost eliberată de Mircea Geoană.

Ponta a spus că „urzurpatorii rămân fără funcţie mai devreme sau mai târziu”.