Ponta: Antonescu se aprinde mai repede decât mine. Eu reproşez la vestiare, nu în public
„Eu nu reproşez nimănui în public, reproşez la vestiare. Crin Antonescu se aprinde mai repede decât mine, a folosit termeni ironici, nu jignitori, dar am discutat în privat şi am explicat încă o dată”, a spus Ponta la postul B1 TV.
Liderul PSD a insistat totodată asupra faptului că Antonescu nu a făcut niciun moment referire la o eventuală destrămare a USL.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a criticat public în mai multe rânduri, în ultimele zile, decizia premierului Ponta de a o propune, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, pe Laura Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.