„Vreau astăzi, de principiu, pe forma care a fost discutată, să exprimăm şi un punct de vedere pozitiv al Guvernului, în aşa fel încât, prin consens politic, să avem o lege care să răspundă şi aşteptărilor Curţii Constituţionale, dar şi necesităţii instituţiilor care au atribuţii în domeniu”, a spus Ponta, menţionând că este vorba de un proiect de lege privind retenţia datelor.
Ponta a amânat în acelaşi timp, în şedinţa de miercuri, aprobarea unui proiect de lege pentru modificarea Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), arătând că vrea să îl discute mai întâi cu preşedintele Iohannis.
„Vreau să-l discut întâi cu preşedintele şi după aceea să-l adoptăm. Amânăm puţin până discut cu preşedintele Iohannis”, a spus Ponta.
Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor, de la Palatul Cotroceni, s-au finalizat, miercuri, cu semnarea de către partide a unei iniţiative legislative de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private.