Ponta: Asumarea răspunderii pe Coduri, o variantă posibilă

Asumarea răspunderii Guvernului pe Coduri este o variantă posibilă, analizată cu premierul şi ministrul de resort, dar o decizie va fi luată după discuţii cu grupurile parlamentare şi reprezentanţii justiţiei, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Ponta: Asumarea răspunderii pe Coduri, o variantă posibilă

Ponta: Asumarea răspunderii pe Coduri, o variantă posibilă (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu am discutat în Guvern, am discutat doar cu primul-ministru şi cu domnul Predoiu. Probabil că primul-ministru a discutat cu preşedintele şi este varianta pe care o gândim. Asumarea răspunderii pentru aceste legi este o variantă posibilă, dar nu am luat o decizie în acest sens. O să ne sfătuim în primul rând cu reprezentanţii judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor, pentru că ei sunt cei care vor folosi cel mai mult aceste coduri, ne vom sfătui şi cu grupurile parlamentare. Nu vrem să luăm o măsură repezită sau care să pară abuzivă, ci să fie agreată de toată lumea", a spus Ponta.

El a amintit că Executivul a decis să retragă din Parlament Codurile, precizând că este vorba despre Codul penal, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă şi Legea de executare a pedepselor.

"Aşa cum am zis ieri (miercuri-n.r.), la MEDIAFAX - e o ştire importantă care a fost preluată în toată presa - Codurile sunt retrase. De aceea a zis preşedintele acum, tocmai pentru că ştie că noi le-am retras, că vrea şi el, cum vrem şi noi, să le trecem repede, şi el a avansat ideea cu asumarea răspunderii", a arătat ministrul.

Ponta a apreciat că aceste Coduri vor fi finalizate în lunile mai sau iunie, după care procedura de adoptare va fi discutată cu grupurile parlamentare şi cu preşedinţii celor două Camere.

"Eu cred că retragerea Codurilor a fost cea mai bună măsură şi din punct de vedere procedural, pentru că în felul acesta intrăm în toate termenele prevăzute de Constituţie, dar în primul rând a fost o măsură foarte bună din punct de vedere politic, pentru că trebuie să ne asumăm şi noi, Guvernul, o anume responsabilitate. Sunt acte mult, mult, mult prea importante ca să nu ni le asumăm", a declarat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

El a arătat că elaborarea unor coduri moderne, democratice, europene ar fi "un semnal excelent" şi în relaţia cu Comisia Europeană.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la prezentarea bilanţului CSM pe 2008, că decizia este să se meargă pe ideea asumării răspunderii Guvernului pentru Codurile civil, penal, precum şi pe cele de procedură penală şi civilă.

Citeşte şi:

Guvernul a retras Codurile civil, penal şi de procedură civilă şi penală din Parlament

MJ: Se impunea retragerea proiectelor de coduri pentru întreruperea termenului de adoptare tacită

Băsescu: Guvernul să-şi asume răspunderea pe cele patru coduri

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici