„Eu vreau să fiu corect, chiar dacă domnul Băsescu azi a fost chiar mai grosolan şi mai, cum să spun, mai iresponsabil decât e de obicei. Asta a fost impresia mea, dar eu sunt corect chiar şi cu cei incorecţi”, a declarat Victor Ponta, după întâlnirea de miercuri dintre şeful statului şi liderii USL pe tema concluziilor summit-ului UE din 8-9 decembrie.
El fusese întrebat dacă şeful statului a fost de acord cu un guvern de tehnocraţi, precizând că poziţia preşedintelui a fost aceea de a nu respinge ideea.
„De la început… Nu-mi place să stau să povestesc. (…) Eu am mai fost la consultări cu domnia sa. E un preşedinte obosit, nervos, plictisit. Cred că nu avea niciun chef de dialog cu nimeni, nu doar cu noi. Am avut şi un schimb de replici neplăcute”, a afirmat Ponta, fără a da alte detalii.