Ponta: Băsescu să stea liniştit. Crin şi cu mine ne vom duce la bun sfârşit mandatele

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, comentând informaţiile publicate de un cotidian central despre apariţia unei mişcări anti-Antonescu în PNL, că şeful statului poate să stea liniştit întrucât preşedinţii PSD şi PNL îşi vor duce la bun sfârşit mandatele la conducerea formaţiunilor.

635 afișări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu să stea liniştit. Crin şi cu mine ne vom duce la bun sfârşit mandatele

Ponta: Băsescu să stea liniştit. Crin şi cu mine ne vom duce la bun sfârşit mandatele (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Întrebat cum comentează informaţiile publicate pe surse într-un ziar central privind apariţia unei mişcări anti-Antonescu în PNL, Ponta a spus că atunci când apar astfel de surse ştie că acestea se numesc, de fapt, Traian Băsescu.

"Şi în PSD şi în PNL am văzut că tot timpul se încearcă de la Traian Băsescu să avem probleme. Să stea liniştit. Şi Crin Antonescu şi eu ne vom duce mandatul la bun sfârşit, vom câştiga alegerile, vom rămâne în fruntea partidelor noastre, indiferent că ne place sau nu Traian Băsescu", a spus Ponta.

El a precizat că Traian Băsescu se află într-o continuă evaluare, pornind de la Gabriel Oprea şi ajungând la Dinu Patriciu.

"Am văzut că domnul Băsescu este într-o continuă evaluare, nu doar de la fostul meu coleg şi prieten, domnul Oprea. Dacă domnul Patriciu, ceea ce eu nu cred, ar face ceva în PNL, îl reevaluează domnul Băsescu. Eventual, poate se gândeşte domnul Vântu să facă o schimbare în PSD şi domnul Voiculescu să-l schimbe pe Daniel Constantin. Este ridicol Traian Băsescu cu toate reevaluările lui. Cred că nimeni nu are încredere în reevaluările domnului Băsescu, nici Dinu Patricu, nici altcineva", a spus Ponta.

Liderul PSD a apreciat că eforturile "disperate" ale lui Traian Băsescu de a-şi continua politica "divide et impera" au eşuat de această dată.

"Traian Băsescu s-a supărat că nu a reuşit să ne despartă, s-a supărat că putem să lucrăm împreună, că lansăm proiecte şi programe sectoriale împreună, va fi suprat că vom fi împreună în alegeri, va fi supărat că vom fi împreună la guvernare şi mă bucur că îl supărăm pe domnul Băsescu", a spus Ponta.

Cotidianul "Evenimentul Zilei" a publicat un articol intitulat "Teodor Meleşcanu devine liderul opoziţiei din PNL".

"Fostul ministru de externe este dorit ca vârf de lance de către gruparea liberală care se opune actualului lider al partidului. Conflictul dintre Crin Antonescu şi Dinu Patriciu intră într-o nouă etapă. Recent, omul de afaceri s-a decis să se implice în lupta internă din PNL. Potrivit unor surse liberale, intenţia sa este să creeze o grupare de opoziţie la adresa actualului preşedinte al partidului, care să-i reunească pe toţi liderii liberali marginalizaţi de Antonescu, după alegerea sa în fruntea partidului, ca de pildă Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Radu Stroe, Varujan Vosganian sau Ludovic Orban", se arată în articol.

Preşedintele Traian Băsescu declara, recent, într-un interviu, că nu s-a împăcat cu Dinu Patriciu, care pare, mai nou, că este de acord cu măsurile luate de Guvern. Traian Băsescu a menţionat că, în ciuda diferenţelor de opinii dintre el şi Patriciu, omul de afaceri este un liberal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici