- Home
- Politic
- BISTRIŢA, (17.11.2012, 12:39)
- Andi Manciu
Ponta: Băsescu se bazează pe ignoranţă. În situaţia "ruşinoasă" a dreptului de veto se mai află Franţa, Marea Britanie, Danemarca
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu se bazează pe "ignoranţa jurnaliştilor şi a românilor" atunci când vobeşte de "ruşinea" de a invoca dreptul de veto la Consiliul European, situaţie în care s-ar afla şi Franţa, Marea Britanie sau Danemarca.
Urmărește
673 afișări
Traian Băsescu (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
Ponta a fost întrebat cum vede afirmaţiile şefului statului legate de dreptul de veto de care s-ar putea uza la Consiliul European.
"Când a zis povestea aceea că ce ruşine că România are observatori OSCE, după aceea s-a făcut de râs că observatori OSCE au fost şi în America şi în Franţa şi peste tot. Când spune că e o mare greşeală să vorbeşti despre dreptul de veto eu îi reîmprospătez memoria. Înainte de Consiliul European din primăvară, România condusă de domnul Traian Băsescu a invocat dreptul de veto, singura din cele 27 de ţări, când a fost vorba de începerea negocierilor cu Sebia", a susţinut Ponta, afirmând despre şeful statului că are "memoria scurtă şi fluctuabilă".
De asemenea, el a susţinut că în contextul actual România nu este singura ţară care a adus în discuţie dreptul de veto legat de viitorul buget al UE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1066. Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia
-
Minivacanţă. Coloane de maşini pe Valea Prahovei
-
24 ianuarie | Unirea Principatelor şi povestea mai puţin cunoscută a lui Alexandru Ioan Cuza
"În situaţia ruşinoasă, ca la OSCE, de a invoca dreptul de veto se află următoarele persoane: prim-ministrul Franţei care a arătat că se gândeşte să blocheze bugetul dacă se vine cu propunerea Van Rompuy, prim-ministrul Marii Britanii, care a spus foarte clar că dacă nu se îngheaţă la 2011 Marea Britanie va bloca, prim-ministrul Danemarcei care a spus că dacă nu există nişte debate-uri pentru Danemarca votează împotrivă, aşa încât cred că preşedintele se bazează întotdeauna pe igoranţa jurnaliştilor, a românilor, lucru care nu-i face mare cinste", a mai susţinut Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, ironic, că, de la anunţul privind posibilitatea utilizării dreptului de veto de către România la Consiliul European, toţi liderii statelor contributoare "s-au băgat sub birouri", menţionând că "nu poţi să mergi în halul acesta la Bruxelles".
Citeşte şi:
Băsescu: De la anunţul de ieri privind veto, şefii de stat s-au băgat sub birouri. Sunt în alertă
"Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluţii. V-aş aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile şi două nopţi în care, până la urmă, România a obţinut un buget pe care nu reuşeşte să îl cheltuiască", a spus el.
Preşedintele Băsescu a mai declarat că nu poţi să te duci la contributori şi să spui: "Doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îţi trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin".
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Ponta: Propunerea lui Van Rompuy, cu 8 miliarde mai puţin pentru România. Băsescu să voteze împotrivă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe