Ponta: Băsescu ştia dinainte că Nicolescu urma să fie arestat
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că preşedintele Traian Băsescu ar fi ştiut înaintea verdictului judecătorilor că preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, urma să fie arestat, dovadă fiind afirmaţia pe care a făcut-o la APCE.
Ponta: Băsescu ştia dinainte că Nicolescu urma să fie arestat (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
Ponta a afirmat că şi în cazul lui Constantin Nicolescu ar fi trebuit să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie, preşedintele PSD Argeş trebuind să fie anchetat în stare de libertate până la o condamnare din partea instanţei.
"Legea spune că un om poate fi judecat în stare de libertate dacă nu prezintă pericol pentru ordinea publică, şi ea trebuie să se aplice şi opozanţilor politici ai PDL", a adăugat el.
Ponta a acuzat faptul că arestarea lui Nicolescu a fost "dictată" de Băsescu, preşedintele ştiind înainte ca judecătorii să aprobe, joi seară, solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestuia.
"Faptul că Traian Băsescu ştia, înainte ca să înceapă dezbaterile în instanţă, că a fost deja arestat domnul Nicolescu, şi a spus acest lucru la APCE. Dovedeşte încă o dată că arestările politice sunt dictate de Traian Băsescu şi susţinute ca întotdeauna cu aceeaşi slugărnicie de Emil Boc", a declarat preşedintele PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în plenul APCE, referindu-se la absenţa reprezentanţilor PSD, că, "dacă în ţară poate fi accepată poziţia ca fiind un joc al opoziţiei, externalizarea unei probleme pe care o au ei" nu crede că le face cinste, acuzând că aceştia i-au dezinformat de socialiştii europeni.
"Puteţi verifica şi aveţi o probă şi astăzi, că parlamentarii socialişti, partidele din opoziţie nu răspund invitaţiilor la dialog, iar astăzi aveţi o probă. Partidele de opoziţie din România nu se află în sală. Nu am avut impresia că înainte de a veni aici am cerut partidelor de opoziţie din România să plece din sală. Am înţeles că a fost iniţiativa lor, iar motivaţia publică pe care au dat-o a fost pentru că ieri a fost arestat un membru marcant al opoziţiei, fiind suspectat de fraudă", a declarat Traian Băsescu.
Constantin Nicolescu, acuzat de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, joi seară, de magistraţii Tribunalului Argeş, decizia fiind atacată cu recurs de către avocaţii săi la Curtea de Apel Piteşti.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş a fost reţinut miercuri seară de procurorii DNA Piteşti, după ce a fost audiat timp de câteva ore într-un caz care vizează o sponsorizare acordată de CJ Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:33
„Ne uităm în oglindă şi ne vedem frumoşi". Radiografia făcută de Marcel Ciolacu la Congresul PSD
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump