„Domnul Iohannis nu a servit poporul român, ci a servit un sistem şi nişte interese care nu erau ale noastre. Merită această plecare ruşinoasă, însă eu cred că domnul Iohannis nu şi-a dat demisia din demnitate. Dacă făcea lucrul ăsta pe 22 decembrie, avea sens. Cred că a fost informat, de data asta corect, că mâine în Parlament ar fi urmat… Eu votam la vedere, am şi anunţat acest lucru, că voi vota la vedere pentru suspendarea domniei sale şi plecarea din funcţie, dar cu siguranţă că ar fi fost mâine şi alţi parlamentari PSD sau PNL care ar fi votat. Şi atunci a fost aruncat peste bord dinainte în speranţa că s-a dat un cap poporului, capul lui Iohannis sau al lui Moţoc, şi poporul se va potoli”, declară Ponta, la Antena 3 CNN.
El adaugă că nu crede că se va întâmpla acest lucru, deoarece poporul român vrea o schimbare radicală a acestui regim de 10 ani.