- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Cazul Voicu este o palmă mai mare pentru justiţie decât pentru clasa politică
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, luni seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că, dincolo de vinovăţia sau nevinovăţia lui Cătălin Voicu, faptul că în acest caz se vorbeşte despre judecători reprezintă o palmă mai mare pentru justiţie, decât pentru clasa politică.
Ponta: Cazul Voicu este o palmă mai mare pentru justiţie decât pentru clasa politică (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
"Dincolo de vinovăţia sau nevinovăţia domnului Voicu, pe care o va stabili justiţia, faptul că acolo se vorbeşte de judecători, de discuţii... Eu am fost magistrat atâţia ani, am avut colegi de grupă, de an, judecători, nu mă văd niciodată cu ei tocmai ca să nu se spună că am vreun caz să influenţez. Mi se pare foarte grav şi cred că pentru justiţie este o palmă chiar mai mare decât pentru clasa politică", a declarat Ponta.
În ceea ce priveşte declaraţia sa la adresa lui Mircea Geoană, căruia Ponta i-a cerut să apere interesele Senatului şi ale PSD, Ponta a explicat că a preferat să-şi asume singur, în numele PSD, decizia de delimitare de situaţia senatorului Voicu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Domnul Geoană este, în acest moment, într-o situaţie dificilă: îi este atacată funcţia pe care a obţinut-o corect şi constituţional, de preşedinte al Senatului, iar o decizie politică trebuia să mi-o asum eu, ca preşedinte al PSD, vizavi de domnul Voicu. Nici măcar nu am venit cu această decizie în BPN ca să-i pun pe colegii mei în această postură oarecum ingrată. Pe de o parte, domnul Voicu trebuie să fie judecat să se vadă dacă e vinovat sau nu, pe de altă parte votezi împotriva unui coleg. Domnul Geoană a stat zi de zi acolo cu domnul Voicu, e o poziţie ingrată. Răspunderea este a mea, ca preşedinte PSD, mi-am asumat-o în totalitate, nu a fost o decizie uşoară. Probabil că unii dintre colegii mei nu sunt de acord cu ea, dar a fost mai bine pentru partid şi pentru imaginea Parlamentului", a încheiat Ponta.
Senatorul Cătălin Voicu susţine, într-o cerere adresată conducerii Senatului, că Hotărârea acestei Camere din 24 martie privind încuviinţarea arestării sale preventive este lovită de nulitate absolută, el solicitând să fie ascultat în plen în prima şedinţă.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la RFI România, că nu se pune problema reluării votului în Senat în cazul lui Cătălin Voicu şi a apreciat că Mircea Geoană trebuie să acţioneze pentru a proteja Senatul şi partidul de orice interferenţe în justiţie, indiferent de considerentele personale.
Cererea de arestare preventivă a senatorului PSD Cătălin Voicu se va judeca, marţi, 30 martie, ora 11.00, de către Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestită cu soluţionarea acestui caz fiind judecătoarea Despina Mihai.
Senatorul Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO