- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Codurile civil şi penal vor fi finalizate până la 15 mai
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, după şedinţa coaliţiei, că s-a decis ca, până la 15 mai, să fie finalizate codurile civil şi penal, urmând a fi dezbătute de Senat în procedură de urgenţă, iar codurile de procedură civilă şi penală să fie adoptate până în toamnă.
Ponta: Codurile civil şi penal vor fi finalizate până la 15 mai, cele de procedură, până în toamnă
Ponta a arătat că decizia din coaliţie a fost să continue dezbaterile în cele două comisii speciale din Parlament, pe codul civil şi penal, cu intenţia foarte clară de a le avea finalizate într-o anumită formă, cât mai bună, până pe data de 15 mai.
"Dacă reuşim să avem aceste două forme şi atât domnul Buda, care conduce Comisia de cod civil şi eu, pe cea de penal, considerăm că acest termen de 15 mai este realizabil pentru cele două coduri, le punem pe ordinea de zi a Senatului şi putem să le adoptăm într-o procedură urgentă", a anunţat Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul a precizat că celelalte două coduri juridice, de procedură penală şi de procedură civilă, urmează să intre în lucru la comisii în perioada verii, până în toamnă, şi să se stabilească un termen rezonabil pentru adoptarea acestora.
Ponta a ţinut să precizeze că pentru codurile civil şi penal nu este necesară asumarea răspunerii Executivului, ele urmând a intra în aprobarea Parlamentului în această sesiune, iar celelalte două coduri să primească un termer rezonabil de adoptare în cursul acestui an.
"Toate patru vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2011", a mai spus social-democratul, menţionând că "mai există o perioadă de un an de cunoaştere de către cei care urmează să le aplice".
PSD aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să îşi nuanţeze poziţia referitoare la termenul de 15 mai pentru adoptarea codurilor juridice, considerând că acesta este nerealist şi depăşit de evenimente, a declarat, marţi, liderul PSD, Mircea Geoană, după şedinţa BPN.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO