Ponta conduce grupul de lucru al USL privind politica economică,Antonescu pe cel de politică externă
Conducerea USL a stabilit, luni, în prima şedinţă, să formeze cinci grupuri de lucru, pe domenii, referitoare la reforma constituţională, legile electorale, politica externă şi europeană, politica economică şi socială şi reforma administraţiei publice locale.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, după şedinţa USL, că fiecare grup va fi format pe baze paritare, fiecare parte a alianţei urmând să desemneze doi responsabili politici.
La rândul său, vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, a precizat că USL se va concentra pe două direcţii de acţiune, prima vizând extinderea şi a concretizarea celor 20 de priorităţi din documnetele de constituire, iar cea de-a doua referitoare la constituirea unei majorităţi parlamentare.
„Nu neglijăm obiectivul de a constitui o majoritate parlamentară care să ducă la înlăturarea de la putere a Guvernului Băsescu-Boc. Încercăm şi avem discuţii concrete şi sperăm că într-un timp extrem de scurt să reuşim să constituim această majoritate parlamentară”, a spus Voicu.