Cele două funcţii de vicepreşedinţi au devenit vacante după demisiile din partid ale lui Ion Toma şi Adrian Severin.
Duicu a fost propus ca vicepreşedinte în locul lui Toma, iar Corina Creţu în locul lui Severin.
Celor doi le-au revenit funcţiile respective întrucât au ocupat, la Congresul PSD din februarie 2010, primele poziţii sub lista celor 15, ca număr de voturi, la candidaturile pentru vicepreşedinţi.
Rovana Plumb, care obţinuse un număr de voturi care o îndreptăţeau la funcţia de vicepreşedinte, a refuzat, sub motiv că este deja membru de drept al BPN, în calitate de preşedinte al organizaţei de Femei.