Solicitat să comenteze afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, potrivit căruia Ponta ar fi plecat de la şedinţa CSAT pentru că preşedintele ar fi propus mai mulţi bani la Armată, premierul a replicat: „Păi aveţi stenogramele. Ce, ne povestim amintirile?”.
„CSAT este o instituţie serioasă, chiar dacă Traian Băsescu e un tip neserios. Dar CSAT este o instituţie serioasă şi are stenograme”, a adăugat Ponta.
Întrebat cum vede faptul că Traian Băsescu e dispus să desecretizeze aceste stenograme, Ponta a spus: „Întotdeuna. E singura lui contribuţie la binele ţării, a domnul Băsescu, stenogramele”.
Ponta a mai spus că Traian Băsescu se aseamănă cu Dan Diaconescu, cei doi „înjurându-l” tot timpul la OTV, respectiv B1Tv.
„Cred că e obligaţia şi a mea şi a tuturor celor care avem grijă de ţara asta e să-l lăsăm în pace pe Băsescu. Asta e, o să ne înjure. Mă uit la OTV – îl văd pe Dan Diaconescu, mă uit la B1, îl văd pe Băsescu, nicio diferenţă, seamănă, se iubesc, sunt prieteni, au acelaşi adversar, e foarte bine”, a mai spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că subiectul disputei din ultima şedinţă CSAT nu ar fi fost „megaministerul” contestat de premierul Victor Ponta, ci faptul că acesta s-ar fi împotrivit alocării de sume suplimentare pentru Armată, susţinută de şeful statului şi ministrul Apărării.
Băsescu a susţinut, într-o emisiune la B1 Tv, că prim-ministrul ar fi „minţit” în legătură cu disputa din ultima şedinţă CSAT, caz în care este dispus să desecretizeze stenograma şedinţei.
„La CSAT nu s-a discutat despre acel minister despre care el a vorbit o săptămână cum vroiam să ocupăm Guvernul cu un minister făcut la Cotroceni, subiectul nu a fost (…) Subiectul la care s-a inflamat era exact vorba despre armată, unde Dobriţoiu spusese că e într-o situaţie dificilă din punct de vedere al asigurării cheltuielilor materiale pentru armată şi eu am cerut la rectificare să-i suplimenteze fondurile”, a spus preşedintele.