Prima pagină » Politic » Chiţoiu: Antonescu nu va lua o decizie privind retragerea până la decizia CC

Chiţoiu: Antonescu nu va lua o decizie privind retragerea până la decizia CC

Preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, a declarat luni, la sediul USL, că preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, nu are cum să ia o decizie privind retragerea din viaţa publică decât după anunţul CC privind referendumul, el anunţând că PNL va lua o decizie în acest sens.
Chiţoiu: Antonescu nu va lua o decizie privind retragerea până la decizia CC

Întrebat dacă Antonescu a informat liderii USL privind decizia sa de a se retrage din viaţa publică, în eventualitatea validării referendumului şi a revenirii lui Traian Băsescu la Cotroceni, Chiţoiu a spus: „Nu are cum să ia o decizie până când CC nu va decide privind referendumul şi, de asemenea, trebuie să avem o şedinţă a forurilor de conducere a PNL să luăm o decizie, dar cum să plece din politică cine câştigă referendumul?”, a spus Chiţoiu.

El a precizat că cel care a pierdut referendumul trebuie să plece din politică, nu cel care a câştigat.

„Cel care a pierdut referendumul, el trebuie să plece din politică, nu cel care câştigă referendumul”.