- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.05.2012, 11:42)
- Liviu Dadacus ,
Ponta: Declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar sunt inacceptabile
Premierul Victor Ponta, lider USL, a precizat, luni, că declaraţiile făcute de preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, sunt inacceptabile şi că astfel de opinii ar putea fi susţinute la Budapesta, nu în România.
Urmărește
2318 afișări
Laszlo Kover (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
"Autorităţile române au acţionat cu calm, cu prudenţă, dar şi cu fermitate. Nu poate fiecare totuşi să-şi facă de cap pe teritoriul României şi să aducă onoruri unei persoane recunoscute în mod oficial ca având atitudini şi acţiuni antiromâneşti, antisemite, profasciste. Aşa încât vorbele adresate de preşedintele Parlamentului ungar sunt inacceptabile, cred că le poate spune domnia sa la Budapesta, nu în România", a spus Ponta.
El a precizat că va avea la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti o întrevedere cu premierul maghiar Viktor Orban şi a subliniat că acest tip de provocări extremiste făcute în campania electorală pentru a ajuta o forţă politică extremistă sunt împotriva legii, a ordinii şi a bunelor relaţii între două ţări europene.
"Am împiedicat - şi bine am făcut - o manifestare care fusese confiscată de către forţe politice extremiste, fie că e vorba de Partidul Civic Maghiar, fie că e vorba - aţi văzut că a fost prezent şi liderul Jobbik, un partid de extremă dreapa din Ungaria. Sunt absolut inaccepatbile implicarea a unor înalte oficialităţi, fie că e vorba de preşedintele Parlamentului maghiar, fie că e vorba de alţi înalţi oficiali maghiari în aceată manifestare pur electorală, pur provocatoare", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE ar trebui să trimită trupe în Groenlanda pentru a transmite un „mesaj ferm” după declaraţiile lui Trump
-
Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat
-
Trump pregăteşte ordine executive care vor schimba radical armata americană
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Lazslo, a declarat că "a fost foarte surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni în pământul natal" şi că "a existat o adevărată vânătoare după urna cu cenuşa" acestuia.
Citeşte şi:
Kover despre cazul Nyiro Jozsef: Eu nu am aruncat volumele lui Eliade pentru că a fost în Garda de Fier
Kover Lazslo a fost întrebat, duminică, la sosirea la Odorheiu Secuiesc, cum comentează situaţia legată de reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef şi cum vede evoluţia relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.
"Nu este o treabă politică, nu se poate considera un incident diplomatic. Tot ceea ce s-a întâmplat este că, după multe decenii, cineva şi-a amintit să îl aducă acasă pe Nyiro, conform ultimei sale dorinţe. Parlamentul ungar a fost abilitat să se ocupe de reînhumare şi au trecut mai multe luni, iar organizarea nu a întâmpinat probleme. Eu chiar am făcut o solicitare verbală către ministrul Culturii din Guvernul Ungureanu (Kelemen Hunor - n.r.) să participe, într-un fel sau altul, la această reînhumare. Noi am planificat nu numai o reînhumare, ci şi o celebrare a reîntoarcerii lui Nyiro Jozsef acasă. A fost foarte surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni în pământul natal. Suntem acuzaţi în mod ruşinos şi noi, şi Nyiro, şi a existat o adevărată vânătoare după urna cu cenuşa scriitorului din partea Guvernului, care a depăşit limita comicului. În primul moment am plâns, apoi am râs, niciodată n-am participat la o astfel de comedie absurbă, mai ales involuntar", a declarat Kover.
Citeşte şi:
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
El a fost întrebat dacă va trimite vreo notă sau o scrisoare în acest sens Guvernului român.
"Eu ce am făcut mai devreme, când au început tensiunile din partea noului Guvern de la Bucureşti, am scris câte o scrisoare către doamna Anastase şi preşedintele Senatului -am avut-o pe doamna Anastase ca invitat la Budapesta -şi le-am cerut sprijinul. Dar după cum ştiu - nu de pe căi oficiale - partidele şi elita politică românească nu au aceeaşi opinie sau poziţie în această problemă. (...) Noi nu suntem interesaţi în a crea tensiuni şi sunt convins că singura cale a relaţiilor între cele două state, guverne şi naţiuni este cooperarea. Nu există alternativă. Eu cred că şi cei care au ajuns brusc acum la guvernare vor recunoaşte acest lucru, iar dacă nu, ei vor fi principalii afectaţi", a afirmat Kover Laszlo.
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, duminică, la Odorheiu Secuiesc, a fost anulată.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Kover despre cazul Nyiro Jozsef: Eu nu am aruncat volumele lui Eliade pentru că a fost în Garda de Fier
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Regiunile din România unde va fi cel mai bine de locuit în contextul crizei schimbărilor CLIMATICE. Ce spun specialiștii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe