Ponta, despre numirea lui Morar la Curtea Constituţională: E dreptul lui Băsescu să-l numească

Publicat: 25 03. 2013, 17:12
Actualizat: 30 03. 2020, 00:02

„E dreptul preşedintelui de a numi, aşa cum numeşte şi Camera şi Senatul”, a precizat Ponta.

Întrebat dacă numirea lui Morar la Curtea Constituţională i se pare normală, având în vedere că acesta nu este specialist în drept constituţional, ci penal, şi dacă este de părare că va fi un bun judecător, Ponta a răspuns: „Cred că trebuie să-l întrebaţi pe preşedinte asta, că nu l-am numit eu”.

Daniel Morar a fost numit, luni, de către preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013.