Prima pagină » Politic » Ponta despre Oltean şi Botiş: S-a întâlnit hoţul cu prostul

Ponta despre Oltean şi Botiş: S-a întâlnit hoţul cu prostul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, în faţa membrilor PSD din Bistriţa-Năsăud, că de câte ori se vorbeşte despre PDL Bistriţa-Năsăud se gândeşte la Ioan Oltean - vicepreşedintele PDL - şi la Ioan Botiş, ministrul Muncii, şi la faptul că "s-a întâlnit hoţul cu prostul".
Ponta despre Oltean şi Botiş: S-a întâlnit hoţul cu prostul
Cristiana Sabau
21 ian. 2011, 16:41, Politic

Victor Ponta s-a adresat, vineri, activului PSD din Bistriţa-Năsăud, care a umplut sala mare a Centrului Cultural Municipal Bistriţa, imediat după ce primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), i-a cerut să semneze alianţa cu PNL pentru ca „românii să poată trăi într-o ţară normală”.

Nu o să avem niciodată o ţară normală cât timp o vor conduce domnii Băsescu şi Boc. Sunt absolut convins de lucrul acesta. Nu vreau să fiu prim-ministru cu Băsescu preşedinte, nu vreau să fie preşedinte social-democrat sau liberal cu Boc prim-ministru. Nu vreau să ne mai gândim vreodată că putem să facem ceva împreună cu Oltean, cu Botiş şi cu toţi ceilalţi. Sper să nu se supere foarte tare pe mine, dar de câte ori se vorbeşte despre PDL Bistriţa, despre Oltean şi despre Botiş, mă gândesc dacă nu cumva se aplică ce am zis eu la o la o întrunire a organizaţiei de tineret, că s-a întâlnit hoţul cu prostul”, a spus Ponta.

Discursul liderului PSD a fost întrerupt de aplauzele furtunoase ale celor din sală.

Sper să nu fie aşa. Dar oricum, în orice formulă, din punctul meu de vedere, nu putem să avem o ţară normală cu aceşti oameni care ne conduc de la Băsescu în jos„, a adăugat Ponta.

Victor Ponta a participat, vineri, la o întrunire cu şefii filialelor PSD din Transilvania şi Banat, iar apoi s-a întâlnit cu activul PSD din Bistriţa-Năsăud.