- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta despre trecerea lui Toma la UNPR: PDL are arma şantajului şi pe cea a banului
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după BPN, că trecerea senatorului ex-PSD Ion Toma la UNPR arată că PDL are în continuare la dispoziţie arma şantajului şi pe cea a banului.
Ponta a afirmat că nici prin demisia senatorului Şerban Rădulescu din PDL opoziţia nu câştigase majoritatea în Senat, întrucât senatorul PSD Cătălin Voicu este de aproape un an absent, fiind în stare de arest la domiciliu.
"Nu m-am îndoit niciodată că PDL are în continuare cele două arme la dispoziţie, arma şantajului cu dosare penale şi arma banului. Am aflat şi eu , după ce a plecat domnul Toma din PSD, că avea foarte multe contracte cu statul. (...) Când ai afaceri cu statul este de ajuns ca cineva de la putere să apese pe un buton", a declarat Ponta.
Senatorul neafliliat Ion Toma (fost PSD) s-a înscris, luni, în Uniunea Naţionala pentru Progresul României, se arată într-un comunicat UNPR remis MEDIAFAX după anunţul senatorului Şerban Rădulescu privind plecarea sa din grupul PDL.
UNPR menţionează că începand de luni, Toma va activa în cadrul grupului UNPR din Senat.
Uniunea menţionează că are în prezent 27 de parlamentari - 12 senatori şi 15 deputaţi.
Senatorul Şerban Rădulescu şi-a anunţat, luni, demisia din grupul parlamentar al PDL, afirmând că face acest lucru "nu cu bucurie", demersul său ducând la pierderea de către coaliţie a majorităţii în Senat.
În urma anunţului acestuia, puterea a pierdut majoritatea la Senat, având 68 de senatori, din totalul de 137, în condiţiile în care Toma era neafiliat.
După trecerea lui Toma la UNPR, puterea redobândeşte majoritatea de 69 de senatori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO