- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.03.2013, 14:02)
- Andi Manciu
Ponta: Discutăm miercuri în Guvern legea privind restituirea proprietăţilor, ne angajăm răspunderea
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că o primă formă a legii privind restituirea proprietăţilor va fi discutată în şedinţa de Guvern de miercuri, urmând ca luni să fie analizată de conducerea USL, proiectul urmând a fi promovat prin angajarea răspunderii Executivului.
Urmărește
651 afișări
Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"În cursul acestei săptămâni vom finaliza în cadrul Guvernului proiectul de lege privind restituirea proprietăţilor, acest proiect, pe care miercuri îl discutăm în primă lectură în şedinţa de Guvern, luni îl voi prezenta conducerii USL, deoarece modalitatea de adoptare pe care o doresc ca prim-ministru este aceea a angajării răspunderii Guvernului", a declarat premierul Victor Ponta.
El a amintit faptul că ultima lege în ceea ce priveşte despăgubirile a fost adoptată prin angajarea răspunderii de către alianţa PNL-PD.
"Dacă cei de la PDL nu sunt de acord cu soluţia pe care noi o propunem, trebuie să vină să spună că au ei opt miliarde de euro pe care să-i dea înapoi mâine", a afirmat Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Premierul a precizat că abia aşteaptă o moţiune de cenzură din partea opoziţiei în ceea ce priveşte angajarea răspunderii pe legea ce va viza despăgubirile.
"Tot sunt ei cei mai de dreapta acum, toţi comuniştii şi securiştii sunt cei mai de dreapta acum la PDL. Deci dacă tot sunt de dreapta, să vină să facă moţiune de cenzură să nu dăm oamenilor banii şi să ne condamne CEDO la opt miliarde de euro, de abia aştept", a mai afirmat Ponta.
Premierul a precizat că vor fi menţinute principiile pentru "restituire în natură, reeşalonare, impozitarea celor care au drepturi litigioase".
"Adică înţeleg că trebuie să dăm la proprietari, dar la cei care au făcut o afacere din asta... Părerea mea e că e un bussines, şi în bussines nu poţi să câştigi 100%", a mai explicat Ponta.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a intervenit întrebând jurnaliştii: "Dar de ce nu lăsaţi să discutăm totuşi chestiunea asta după ce avem un consens pe ea?".
Liderul PNL a fost întrebat dacă nu există consens în USL în ceea ce priveşte legea pentru restituirea proprietăţilor.
"Domnul prim-ministru v-a anunţat foarte respectuos încă de la începutul acestei conferinţe de presă că va prezenta unei discuţii şi unei decizii politice în USL acest proiect al Guvernului. Nu e vorba că sunt divergenţe, dar e vorba de faptul că noi nu am stabilit o formă finală despre care să comunicăm public", a explicat Antonescu.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, anunţa în 23 ianuarie, la Palatul Victoria, că până în luna aprilie Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor.
"Până în luna aprilie, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor", a anunţat, atunci, Liviu Voinea.
El a precizat că, pentru despăgubirea foştilor proprietari, în proiectul de buget pe acest an sunt prevăzute doar sumele aferente unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, de aproximativ 500 milioane lei.
Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri şi construcţii naţionalizate în cuantum total de 5 miliarde euro şi mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro.
Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naţionalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferenţa dintre suma plătită pentru acele drepturi şi cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv.
Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, un memorandum privind urgentarea elaborării noilor reglementări în domeniul restituirii proprietăţilor, întocmit de ministrul delegat pentru Buget, document în care se fac propuneri pentru încadrarea în termenul acordat de CEDO statului român pentru soluţionarea problemei restituirii proprietăţilor.
Potrivit deciziei Guvernului, până la finele anului 2015 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor urmează să revadă toate dosarele soluţionate, inclusiv cele pentru care s-au plătit despăgubiri în numerar, şi să analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent, în compensare cu alte bunuri.
Totodată, până pe data de 30 ianuarie 2013 Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor trebuia să elaboreze şi să prezinte pentru primă lectură proiectul de lege privind reglementarea restituirii proprietăţilor.
Fiecare minister urma să transmită Ministerului Finanţelor Publice situaţia imobilelor retrocedate, a celor nou construite şi, după caz, situaţia cheltuielilor cu chiriile pentru sedii, iar Ministerul Educaţiei va transmite situaţiile menţionate şi pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor estimează totalul despăgubirilor la 8,7 - 9 miliarde euro.
Miza mare a procesului nu sunt casele şi terenurile naţionalizate de la populaţie, care ar fi reprezentat doar o mică parte din sumele de plată, ci despăgubirile pe care statul ar putea fi obligat să le plătească pentru culte şi minorităţi.
Fostul ministru al Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi a declarat în primăvara anului trecut pentru MEDIAFAX că din totalul de 70 de miliarde lei estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate dacă toate acedstea nu ar putea fi restituite în natură, mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile.
De altfel, guvernul Ungureanu a încercat să promoveze o lege de limitare a despăgubirilor foştilor proprietari, dar a retras proiectul de lege, sub presiunea societăţii civile şi a UDMR, precum şi pentru că exista riscul ca actul normativ să fie declarat neconstituţional.
La acea vreme, Ministerul Justiţiei a susţinut restituirea în natură a proprietăţilor naţionalizate şi eşalonarea pe o perioadă foarte lungă a despăgubirilor băneşti şi a respins total propunerea iniţială a Finanţelor, de limitare a despăgubirilor.
Se pare că Guvernul Ponta are în vedere chiar această soluţie, respectiv restituirea în natură a cât mai multor imobile şi terenuri şi eşalonarea pe o perioadă mai lungă a despăgubirilor băneşti.
Surse guvernamentale susţineau însă că s-a pus şi problema constituirii unui nou Fond Proprietatea.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe