Ponta: Guvernul nu face nimic legat de salariul minim dacă nu spune Jeffrey Franks

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Guvernul nu va lua nicio măsură legată de salariul minim dacă şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, nu se va pronunţa în acest sens.

Urmărește
143 afișări
Imaginea articolului Ponta: Guvernul nu face nimic legat de salariul minim dacă nu spune Jeffrey Franks

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax foto)

Întrebat cum comentează decizia Guvernului de a majora, pentru 2012, salariul minim cu doar 30 lei, Ponta a răspuns: "Trebuie să ai un minim de gândire economică. Dacă reduci CAS cu 5% la angajator şi urci salariul minim la 800 lei, impactul pe buget este mai mic. Dar pentru asta trebuie să ai puţină minte economică. Constat cu mare neplăcere că premierul habar nu are ce vorbeşte când se referă la amendamentele depuse de USL la buget. El spune că impactul bugetar este de 5 miliarde. Nu ştiu de unde a scos cifra asta, dar dacă se sfătuieşte cu domnul Ialomiţianu, nu mă miră. O creştere a salariului minim la 800 lei ar avea şi avantajul că ar aduce în zona fiscalizată o bună parte din munca la negru. Dar Guvernul actual nu are o gândire economică, dacă nu vine Jeffrey Franks să le spună ce să facă".

Premierul Emil Boc a transmis patronatelor şi sindicatelor că Guvernul analizează varianta creşterii salariului minim de la 670 lei la 700 lei, nivel maxim peste care nu poate trece în lipsa fondurilor bugetare, concomitent cu eliminarea impozitului pe venit pentru salarii între 700 lei şi 1.000 lei.

Potrivit calculelor efectuate de Guvern, reducerea fiscalităţii ar avea impact pentru aproximativ 600.000 salarii aflate în grila cuprinsă între 700 lei şi 1.000 lei.

Discuţia pe tema salariului minim a avut loc, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului, ai patronatelor şi ai confederaţiilor sindicale.

Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că una dintre variantele analizate este ca pentru salarii cuprinse între 700 lei şi 1.000 lei să fie eliminat doar impozitul pe venit, nu şi contribuţiile de asigurări sociale, fără însă ca deocamdată să fie stabilit o dată clară de aplicare.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat în urmă cu două săptămâni că Guvernul negociază cu FMI majorarea salariului de bază minim brut pe ţară de la 670 lei la 700 lei, precizând că discuţii pe această temă vor avea loc şi cu organizaţiile patronale.

Confederaţia sindicală "Cartel ALFA" a arătat atunci că intenţia Guvernului de majorare a salariului minim de la 670 la numai 700 de lei încalcă sensul ideii de "salariu minim", acesta trebuind să reprezinte o sumă care să acopere cheltuielile coşului zilnic şi să permită salariaţilor să se întreţină. CNS "Cartel ALFA" menţionează că o valoare reală a salariului minim, conform coşului minim calculat, respectiv 1.100 lei.

La sfârşitul lunii octombrie, Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) a propus Guvernului adoptarea unei măsuri legislative prin care angajatorii să poată acorda stimulente salariale fără plata impozitului pe salarii pentru câştigurile cuprinse între 700 de lei şi 1.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici