Prima pagină » Politic » Ponta: În CGMB trebuie să avem o coordonare foarte bună cu PNL şi cu Oprescu

Ponta: În CGMB trebuie să avem o coordonare foarte bună cu PNL şi cu Oprescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că a discutat cu consilierii generali ai partidului despre necesitatea ca în CGMB să existe o foarte bună coordonare cu consilierii generali ai PNL, dar şi cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
01 iul. 2011, 18:14, Politic

„Am discutat despre faptul că trebuie, în Consiliul General, să avem o coordonare foarte bună cu cei de la PNL, să ne coordonăm cu primarul general, cu Sorin Oprescu, să vedem cum să găsim noi o soluţie pentru că cei de la PDL nu au nici o idee în acest sens, cum putem rezolva problema subvenţiilor din această toamnă – Guvernul a tăiat toate subvenţiile şi pentru Bucureşti aceasta este o problemă insolubilă – şi cum facem ca să câştigăm nu doar Primăria generală, ci şi majoritatea absolută în Consiliul General”, a spus Ponta, după o discuţie cu consilierii generali PSD.

El a precizat că în cadrul întrunirii au existat „o mulţime de discuţii”, dar a precizat că toţi consilierii au fost de acord cu obiectivele asumate.

În cursul zilei de vineri, liderul PSD a avut şi o întrevedere cu parlamentarii PSD care reprezintă colegiile din Bucureşti, cu care a discutat despre alegerile de anul viitor.

„Cu parlamentarii am discutat cum facem anul viitor – vom avea, practic, 20 de candidaţi ai noştri, ai PSD, în colegiile de la Parlament şi, în afară de ce avem noi în acest moment, trebuie să mai aducem lângă noi personalităţi, oameni foarte buni care să câştige aceste colegii”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, că, „pentru perioada preelectorală”, Organizaţia PSD Bucureşti va fi condusă de un Birou coordonator format din Rodica Nassar, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Adrian Năstase, iar biroul va fi condus de el.

Victor Ponta a făcut acest anunţ după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni seară, precizând că este vorba despre o decizie „strict organizatorică”.