- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: În secunda în care strângem 236 de semnături, depunem moţiunea de cenzură
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că va propune tuturor grupurilor parlamentare un text al unei moţiuni de cenzură, care urmează să fie depus la Parlament în momentul în care se vor strânge 236 de semnături, minimum necesar pentru adoptarea moţiunii.
Ponta: În secunda în care strângem 236 de semnături, depunem moţiunea de cenzură (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Mâine (luni, n.r.), în BPN, voi propune depunerea altui tip de moţiune de cenzură, una populară. Mâine vom avea un text foarte scurt, pe măsurile luate de Guvern, semnat de toţi deputaţii şi senatorii PSD. Îl vom transmite la toate grupurile parlamentare şi vom spera că vom strânge 236 de semnături. În secunda în care strângem 236 de semnături, depunem moţiunea de cenzură", a spus Ponta, duminică, la Realitatea TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Sebastian Burduja, cu prilejul audierilor pentru poziţia de ministru al Energiei: Centrala Romgaz de la Iernut va fi gata în mai-iunie şi la fel şi cea de la Mintia de 1000 MW va fi gata anul următor. Avem câteva mii de de MW noi în solare, eoliene şi stocare prevăzuţi să intre funcţiune în 2025
-
AUR cere CCR să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al României
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
El a arătat că nu ştie care va fi momentul în care se va strânge numărul minim de semnături necesare pentru a trece moţiunea PSD.
"Nu ştiu să vă spun când vom strânge semnăturile. Nu ştiu dacă va fi în august sau în septembrie", a spus Ponta.
Preşedintele PSD a adăugat că doreşte ca în fiecare colegiu al parlamentarilor din arcul guvernamental să fie strânse semnături, în număr mai mare decât cel al voturilor cumulate de către aceştia, în favoarea moţiunii de cenzură.
"Trebuie ca oamenii din Vaslui sau din Sectorul 2 să poată să-i întrebe pe Marian Sârbu sau pe Cristian Diaconescu ce fac cu viaţa lor. Trebuie să existe o presiune publică. Trebuie întrebaţi: Domnule, ce faci cu noi? De ce susţii Guvernul ăsta?", a spus Ponta.
Victor Ponta a opinat că PSD ar depune "degeaba" moţiunea de cenzură dacă aceasta nu va strânge semnăturile necesare şi nu va fi adoptată.
Ponta a mai spus că PSD doreşte alegeri anticipate, că moţiunea de cenzură are drept scop venirea unui alt Guvern.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO