El a precizat că nu este vorba de o operaţiune de interceptare, ci de înregistrare.
„Este o decizie adoptată în luna august a anului trecut de către CSAT şi, de atunci, am progresat în ceea ce priveşte procedurile de implementare, pentru că în acest moment sunt peste 10 milioane de cartele pre-plătite şi evident că nu poţi să retroactivezi. Nu doar că o susţin, eram în CSAT, dacă nu mă înşel era în perioada mandatului interimar al domnului Antonescu, domnia sa era preşedinte interimar, eu eram prim-ministru, erau toţi miniştrii acolo, şi a fost adoptată această decizie imediat după atentatul din Bulgaria, unde atacatorii au folosit cartele pre-plătite”, a spus Ponta.
Presa a relatat că deputatul PSD Sebastian Ghiță vrea să depună o iniţiativă legislativă prin care cartelele telefonice pre-plătite să poată fi achiziţionate numai după furnizarea datelor personale.
Proiectul prevede că, atunci când o persoană va cumpăra o cartelă pre-plătită, va trebui să prezinte codul numeric personal şi, dacă ulterior un judecător va decide interceptarea numărului telefonic asociat acestei cartele, serviciile secrete vor avea posibilitatea de a identifica deţinătorul acestei cartele.