- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (20.06.2014, 12:05)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta insistă pe demisia lui Băsescu pentru justiţie. Nu comentează arestările respinse în Parlament
Liderul PSD, premierul Ponta a declarat că îşi menţine ideea că preşedintele Băsescu trebuie să demisioneze pentru funcţionarea justiţiei, refuzând în acelaşi timp să spună dacă justiţia este lăsată să lucreze având în vedere că Parlamentul a respins cereri de arestare preventivă a unor politicieni.
Urmărește
1565 afișări
Ponta insistă pe demisia lui Băsescu pentru justiţie. Nu comentează arestările respinse în Parlament (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
El şi-a început declaraţia spunând că nu vrea să participe la o "chestiune extrem de românească" în care susţinătorii lui Traian Băsescu luptă împotriva adversarilor acestuia, dar a apreciat că România se află la finalul unei perioade extrem de grele în ceea ce priveşte credibilitatea instituţiilor statului şi a oamenilor politici, în prezent fiind vorba de un "cutremur politic".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Cred că justiţia îşi face treaba foarte bine, şi-o va face şi Guvernul foarte bine. Mai departe trebuie să ne gândim la ce va fi în viitor. Că Băsescu pleacă mâine sau în noiembrie, tot aceleaşi provocări le avem în faţa noastră şi trebuie să avem grijă ca, pe viitor, lucrurile rele care s-au întâmplat în zece ani să nu se întâmple din nou", a spus Ponta.
Premierul a precizat că îşi menţine convingerea că Băsescu trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte, deoarece aşa ar trebui să procedeze un om politic care ţine la România.
Întrebat însă de presă cum apreciază, din poziţia de prim-ministru şi fost procuror, că funcţionează justiţia şi dacă justiţia este lăsată într-adevăr să îşi facă treaba din moment ce Parlamentul votează împotriva măsurii de arestare preventivă în cazul parlamentarilor, Ponta a răspuns scurt: "Sunt convins că Parlamentul nu a votat nimic în cazul Mircea Băsescu !".
La insistenţa presei, care a arătat că Parlamentul a votat în multe cazuri împotriva cererilor justiţiei de arestare preventivă a unor parlamentari suspectaţi de corupţie, Ponta a spus că el este prim-ministru şi nu a mai dorit să comenteze pe acest subiect, renunţând să mai asculte şi alte întrebări.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că face apel la orice poliţist, procuror sau magistrat din cazul Sandu Anghel ca, dacă a existat vreo intervenţie a sa în anchetă sau decizia justiţiei, să o facă publică.
Menţionând că există suspiciunea intervenţiei sale în derularea actului de justiţie, Traian Băsescu a spus: "Fac apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Anghel Sandu, dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scara a anchetei şi a deciziei justiţiei, să o facă publică".
Premierul Victor Ponta a declarat însă că discursul preşedintelui Traian Băsescu legat de cazul fratelui său reprezintă o ipocrizie dacă nu va fi însoţit şi de demisia din funcţia prezidenţială, deoarece orice decizie a justiţiei va fi legată de el atât de către cetăţeni, cât şi de către oficiali din străinătate.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a venit, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă, şi a declarat la intrare, răspunzând unei întrebări despre afirmaţiile interlopului, că "e treaba lui Bercea ce spune".
Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de şantaj.
Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marţi şi miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind "foarte compromiţătoare".
Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel şi Marius Constantin, cercetaţi într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea unor informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, au anunţat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio şi video în legătură cu acest caz. Dosarul de şantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanţa.
Mircea Băsescu a declarat, joi dimineaţă, că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal şi acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.
"Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: "Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării".
Jurnaliştii au spus că preşedintele nu a făcut nicio declaraţie de când a început acest scandal, Mircea Băsescu răspunzând: "N-avea pentru ce, că nu ştie nimic. Nu ştim nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem şi noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013".
Mircea Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu ştie nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpăţână îi datora familiei lui Bercea Mondial.
"Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (...) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu ştiu ce sumă era. Probabil că aşa am spus. Dar nu ştiu ce sumă era, pentru că era Marian Căpăţână cu plasa cu bani, la care mă şi refer, în biroul celălalat, aştepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei", a mai spus Mircea Băsescu.
El a afirmat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial şi că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiţie.
Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: "Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercaţi să daţi bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceţi lui Bercea, şi aveţi încredere că justiţia va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «naşule, e nevinovat», şi eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiţia va rezolva problema» (...) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanţa, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac".
Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 "este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei". El s-a declarat nemulţumit şi de faptul că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii, precizând că atât el cât şi avocatul lui au sunat de mai multe ori, fără rezultat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu a avut niciodată vreo discuţie cu fratele său, Mircea Băsescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care acesta le are.
De asemenea, şeful statului a mai spus că nu se va transforma într-un avocat al fratelui său, Mircea Băsescu, şi că, mai mult, consideră că acesta nu trebuia să se implice într-o zonă cu astfel de oameni şi într-un asemenea anturaj.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.
Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe