Ponta s-a arătat optimist că moţiunea de cenzură anunţată de PSD va întruni voturile necesare pentru a fi adoptată.
„Le transmit tuturor parlamentarilor care au susţinut până acum acest Guvern să facă o alegere clară între cei ce i-au votat şi Traian Băsescu şi Emil Boc. Datoria lor nu este faţă de Traian Băsescu şi Emil Boc, ci faţă de oameni”, a spus el.
Întrebat dacă România îşi permite în actualul context economic, alegeri anticipate, Ponta a răspuns: „Este decizia domnului preşedinte Băsescu, care în momentul în care a decis să îl pună prim-ministru tot pe domnul Emil Boc, cu această echipă extrem de slabă de miniştri (…), iar povestea asta cu unii miniştri care l-au sabotat pe Emil Boc… S-au sabotat toţi între ei pentru că sunt incompetenţi şi o mare parte din ei sunt corupţi”.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după BPN, că social-democraţii vor iniţia doar o moţiune de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului pe proiectele de lege cuprinzând măsurile de austeritate.