Întrebat care crede că este motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu nu a vrut să dea mâna cu trei miniştri, premierul Ponta a răspuns că aceasta este „o speculaţie” a presei.
„Nu, asta este o speculaţie a dumneavoastră. Nu ştiu dacă a vrut sau nu a vrut, ştiu că, după cum aţi văzut, de fiecare dată la momentele de învestire a Guvernului sunt şi momente mai de emoţie, de exemplu doamna Pivniceru a luat-o să ocolească bradul…. Se întâmplă…. Un ministru nu a ţinut mâna pe Biblie…Astea sunt lucruri pe care le remarcaţi dumneavoastră, eu nu aveam cum să le urmăresc”, a spus Ponta presei.
Preşedintele Traian Băsescu nu a dat mâna cu Gabriel Oprea, Radu Stroe şi Relu Fenechiu la ceremonia depunerii jurământului de la Cotroceni.
Preşedintele Băsescu a dat mâna cu premierul Ponta şi cu vicepremierul Liviu Dragnea, după ce aceştia au depus jurământul.
Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a depus jurământul. Acesta s-a îndreptat apoi spre preşedintele Băsescu pentru a-i înmâna jurământul semnat, aşa cum este protocolul. Oprea i-a dat documentul preşedintelui, acesta l-a luat, niciunul neschiţând gestul de a da mâna.
Preşedintele Băsescu nu a dat mâna nici cu miniştrii Radu Stroe şi Relu Fenechiu.
Pe de altă parte, şeful statului a părut mult mai cordial cu Titus Corlăţean, Mircea Duşă, Rovana Plumb, Mona Pivniceru, Constantin Niţă.
De asemenea, atunci când a dat mâna cu şeful statului, Daniel Barbu s-a şi înclinat în faţa acestuia.