Ponta: L-am rugat pe Antonescu să vină cu mine la TV să spunem că povestea cu PSD-PNL e o prostie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, la Antena 3, că l-a rugat pe liderul PNL, Crin Antonescu, să meargă împreună la o emisiune, pentru a le spune oamenilor că "povestea cu cearta" dintre PSD şi PNL "e o prostie".

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Ponta: L-am rugat pe Antonescu să vină cu mine la TV să spunem că povestea cu PSD-PNL e o prostie

Ponta: L-am rugat pe Antonescu să vină cu mine la TV să spunem că povestea cu PSD-PNL e o prostie (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

Ponta a afirmat că ideea unei alianţe PSD-PNL care să fie înscrisă la Tribunal a fost "o acţiune de dezinformare pornită şi de la unii colegi" social-democraţi.

Fostul secretar general al PSD, senatorul Miron Mitrea, a lansat, săptămâna trecută, pe blog, propunerea ca PSD şi PNL să încheie, în perspectiva viitoarelor alegeri, fie la termen, fie anticipate, o alianţă la Tribunal, după modelul Alianţei D.A.

"Când şi noi, PSD, ne-am făcut datoria şi am criticat măsurile propuse de guvern şi am anunţat moţiune de cenzură, când şi PNL şi-a făcut datoria şi a criticat măsurile guvernului, nouă ni se spunea despre cum se ceartă opoziţia şi despre cum să ne ducem la tribunal să ne înscriem. (...) Aseară am vorbit cu domnul Antonescu la telefon. (...) Astăzi l-am rugat, i-am spus că eu mă duc la o emisiune şi să mergem împreună să le spunem oamenilor că povestea asta cu cearta dintre opoziţie este o prostie şi că povestea asta cu înscrierea la Tribunal este tot o prostie", a afirmat Ponta la Antena3.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a reproşat, luni, lui Miron Mitrea, la şedinţa senatorilor PSD, faptul că a lansat pe blog ideea unei alianţe PSD-PNL fără să îl consulte, deputatul spunându-i senatorului că dacă va continua, este dispus să se retragă şi să îl lase să conducă partidul.

Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că între Ponta şi Mitrea a avut loc un schimb de replici şi "ameninţări", după ce Mitrea i-a spus preşedintelui PSD că nu a înţeles foarte bine la ce despărţire s-a referit atunci când a comentat ideea unei alianţe PSD-PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici