Ponta la Congresul PSD: Traian Băsescu îşi urăşte ţara şi poporul. Vezi aici alte declaraţii şi decizii de la Congres

Congresul extraordinar al PSD s-a desfăşurat, sâmbătă, la Sala Palatului, pe ordinea de zi figurând adoptarea unor propuneri de modificare a Statului, dar şi aprobarea programului de guvernare, reuniunea fiind precedată de o şedinţă a Consiliului Naţional al partidului.

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului Ponta la Congresul PSD: Traian Băsescu îşi urăşte ţara şi poporul. Vezi aici alte declaraţii şi decizii de la Congres

Ponta la Congresul PSD: Traian Băsescu îşi urăşte ţara şi poporul. Vezi aici alte declaraţii şi decizii de la Congres (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

În cadrul Congresului extraordinar au susţinut discursuri trei vorbitori, potrivit ordinii de zi prestabilite.

Astfel, preşedintele PSD, Victor Ponta, a prezentat Raportul de activitate al PSD, secretarul general, Liviu Dragnea, a expus programul de acţiuni politice pentru anul 2011, privind pregătirea alegerilor locale şi parlamentare din 2012, iar preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, a prezentat programul de guvernare intitulat "România corectă - România socială".

Pe lângă cei trei vorbitori, au luat cuvântul şi Liviu Dragnea, Dan Şova şi Radu Moldovan.

Primarul general al capitalei a participat la Congres

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, fost membru PSD, a venit, sâmbătă, la Congresul extraordinar al formaţiunii social-democrate, el precizând că prezenţa sa la reuniune se datorează invitaţiei primite şi faptului că nu-şi poate uita originile politice.

"M-am simţit întotdeauna bine, sunt foştii mei colegi, oameni cu care am relaţii de prietenie, aşa cum am şi în celelalte partide. M-au invitat, am onorat această invitaţie, o fac cu plăcere, pentru că nu pot să-mi uit originile politice", a spus Oprescu.

Întrebat cum comentează faptul că unii social-democraţi nu sunt încântaţi de prezenţa sa la Congres, Oprescu a spus: "Este treaba lor. Ce ar fi dacă am putea să ne iubim cu toţii, să ne strângem îm braţe?".

Oprescu a mai spus că în PSD sunt oameni adevăraţi, pe care îi respectă şi faţă de care a continuat să aibă aceleaşi bune păreri.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a adresat, sâmbătă, delegaţilor la Congresul PSD, cu sintagma "stimate popor pesedist", spunând că invitarea sa la reuniune este o dovadă de civilizaţie, discursul său fiind aplaudat de participanţii la reuniune.

Sindicatele vor fi în stradă în ziua în care Parlamentul va vota moţiunea de cenzură

Preşedintele CNSRL-Frăţia, Marius Petcu, a afirmat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, că sindicatele vor fi în stradă în ziua în care Parlamentul va vota moţiunea de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună.

Petcu a vorbit de la microfon în faţa delegaţilor la Congresul PSD, spunând că sindicatele vor organiza acţiuni de protest de amploare în ziua în care moţiunea de cenzură va fi votată de Parlament.

"Atunci când veţi dezbate şi vota moţiunea, noi vom fi în stradă, vom întrerupe lucrul. Noi, cei de afară, vom ridica pumnul ameninţător şi vom striga într-un singur glas: Demisia! Vrem ca Guvernul Boc să plece!", a spus Petcu.

Şi preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a afirmat la Congresul extraordinar al PSD, că Guvernul Boc "trebuie să plece", el afirmând că sindicaliştii vor sprijini din stradă dezbaterea moţiunii de cenzură.

Ponta: Aşteptaţi-vă la atacuri şi cozi de topor pe care Băsescu le-a avut şi folosit în PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a avertizat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al formaţiunii, pe social-democraţi, solicitându-le să fie vigilenţi şi să se aştepte la atacuri "murdare şi ticăloase"; sau la "cozi de topor", pe care Traian Băsescu "le-a avut şi folosit" în PSD.

Ponta: Traian Băsescu este mai rău decât Nicolae Ceauşescu, pentru că îşi urăşte ţara şi poporul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, că începe să creadă că Traian Băsescu este mai rău decât Nicolae Ceauşescu, pentru că şi-ar urî ţara şi poporul.

Ponta a spus că, deşi nu a prins epoca lui Ceauşescu, a ajuns să creadă că actualul preşedinte Traian Băsescu "este mult mai rău" decât fostul dictator.

"Nu doar pentru că este nebun, ci pentru că îşi urăşte ţara, îşi urăşte poporul, vrea să se răzbune pe poporul care nu îl mai vrea", a afirmat el.

Năstase: E nevoie ca Ponta sa fie premier

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat că, pentru ca programul de guvernare lansat de PSD la Congresul extraordinar de sâmbătă să nu rămână doar "un eseu", este nevoie ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, dar şi ca viitorul premier să fie Victor Ponta.

Năstase a spus că, pentru a deveni realitate, programul de guvernare lansat de PSD, "România corectă, România socială", trebuie să îndeplinească două condiţii: adoptarea moţiunii de cenzură şi desemnarea lui Victor Ponta ca prim-ministru.

Congresul PSD a adoptat programul de guvernare

Cei peste 4500 de delegaţi la Congresul extraordinar al PSD au aprobat, sâmbătă, programul de guvernare propus de departamentele PSD, care include impozitarea diferenţiată, cu un prag maxim de 35%.

Congresul PSD a aprobat programul intitulat "România corectă, România socială", prin care se angajează, încă din prima zi de de guvernare, să refacă salariile bugetarilor şi să blocheze legea pensiilor.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că acest program este considerat "un angajament" între PSD şi români.

Programul a fost comasat în 100 de soluţii, grupate în măsuri care vor fi aplicate în prima zi, în prima lună, în primul an de la instalarea la guvernare.

Congresul a aprobat modificările în Statutul partidului

Congresul PSD a aprobat, sâmbătă, principalele modificări ce vor fi aduse Statutului partidului, între acestea figurând alegerea preşedintelui prin votul tuturor membrilor, desemnarea în mod similar a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, creşterea numărului de vicepreşedinţi de la 15 la 18.

Delegaţii la Congres au aprobat, prin vot, propunerea ca preşedintele partidului să fie ales prin votul tuturor membrilor PSD, urmând ca această modalitate să fie aplicată la alegerile de la următorul congres ordinar, din 2014.

O modalitate similară se va aplica şi în ceea ce priveşte desemnarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, la acest tip de scrutin urmând să participe şi simpatizanţii partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici