Ponta, la Consiliul Naţional PSD: Nu are rost să ne plângem. Să zic că socrul e urmărit, cumnatul, mama..?
„Nu are rost să ne plângem, să ne jeluim. Ce să fac, să zic că socrul meu e urmărit, cumnatul meu, mama mea…? Din momentul în care am intrat în politică, mi-am asumat aceste lucruri, familia a fost alături de mine, ţin cel mai mult la ea, dar orice fel de încercare de acest fel mă face doar mai puternic”, a spus Ponta.
El s-a pronunţat pe această temă imediat după ce a afirmat că toţi trebuie să răspundă în faţa legii dacă au greşit şi că dreptatea trebuie să fie egală pentru toţi, iar cei vinovaţi să plătească.