Ponta, la Piteşti: Nu ne este frică şi nu vă este frică de PDL şi de Băsescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, luni, la Piteşti, celor reuniţi la pichetul din faţa sediului PDL, să nu le fie frică de PDL şi de Traian Băsescu şi să nu-i lase pe democrat-liberali să fure judeţul Partidului Social Democrat.

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului Ponta, la Piteşti: Nu ne este frică şi nu vă este frică de PDL şi de Băsescu

Ponta, la Piteşti: Nu ne este frică şi nu vă este frică de PDL şi de Băsescu (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"Nu ne este frică şi nu vă este frică de PDL şi de Băsescu", le-a spus el celor reuniţi la Piteşti, în faţa sediului PDL.

Victor Ponta le-a spus celor prezenţi, care au scandat "Nicolescu" şi "Unitate", că Traian Băsescu, Mircea Andrei sunt cei responsabili de arestarea lui Constantin Nicolescu.

"Vreau să vă spun că eu sper ca Dumnezeu să-i dea putere lui Constantin Nicolescu", a mai spus el.

Totodată, liderul PSD a spus că Argeşul este unul dintre judeţele cele mai importante pentru PSD. "Nu-i lăsaţi pe Andrei, pe PDL să vă fure judeţul", a spus Ponta.

După intervenţia lui Ponta, au luat cuvântul în faţa participanţilor şi Adrian Năstase, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Marian Vanghelie, Adrian Severin.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a spus că social-democraţii participă la această acţiune pentru că vor să se aplice legea, legea să fie dreaptă, iar justiţia să fie într-adevăr independentă.

"Din păcate, prin procurorii pe care Traian Băsescu, Monica Macovei i-au numit şi din care au construit de fapt un instrument politic, astăzi justiţia este politizată. De aceea, Constantin Nicolescu este astăzi la închisoare, este trimis la închisoare, este trimis de fapt în spital şi familia lui este afectată, sănătatea lui este distrusă. De ce? Pentru că a muncit ani de-a rândul pentru ca dumneavoastră aici şi noi toţi de fapt să putem să rezolvăm, aşa cum s-a mai reuşit, cu greu, printre picături, cu bani puţini care au fost daţi aici în judeţ, pentru că nu făcea parte din gaşca lui Traian Băsescu, a celor de la PDL. De aceea trebuie să-l apărăm pe Constantin Nicolescu, un prieten, un om care a ştiut de fiecare dată să-şi facă datoria faţă de oameni", a spus Năstase.

El a mai spus că social-democraţii cer libertate pentru preşedintele CJ Argeş, dar şi dreptate pentru cei care ştiu să construiască, să muncească, pentru cei care nu vor să fure şi care vor ca ţara să revină la normalitate.

"De aceea suntem aici, să apărăm un principiu, apărând un principiu apărăm şi un om, un om nevinovat, un om care întotdeauna a ştiut să muncească, discret, fără să creeze probleme cuiva, e un om extraordinar, pe care eu l-am considerat şi îl consider în continuare nu doar un om de partid, ci şi un prieten. Să ne batem pentru el, pentru că astfel ne vom bate pentru noi toţi, împotriva unui stat poliţienesc, a unui regim care devine unul criminal, un regim care, după ce distruge de fapt ţara, distruge pe fiecare în parte, arestând şi încercând să introducă prin teamă intimidare în societatea românescă", a adăugat Năstase.

La rândul său, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a spus că este nevoie de o justiţie dreaptă.

"Nu mai avem nevoie de un stat poliţienesc pe care l-a făcut Traian Băsescu. Avem nevoie de construcţia unui stat de drept, avem nevoie de o justiţie dreaptă şi trebuie să le spunem tuturor românilor, societăţii civile, tuturor colegilor care sunt în partid că trebuie să ieşim pentru fiecare membru, să nu ne ia câte unul, câte unul, câte unul, cum s-a întâmplat în '40", a spus Marian Vanghelie.

El a făcut de asemenea apel la unitate şi a spus că viaţa de întoarce. "Trebuie să fim uniţi şi să îi spunem lui Traian Băsescu că viaţa se întoarce (...) Nimeni nu trebuie să plece din viaţă fără să plătească pentru anumite nereguli pe care le face", a menţionat Vanghelie.

"Vă asigur de un singur lucru: dacă este nevoie, o să vedeţi puterea Bucureştiului, că vom ieşi afară dacă este nevoie pentru Nicolescu şi pentru orice coleg", a mai spus Vanghelie, în timp ce manifestanţii au scandat "Unitate".

"Ei cred că ne vor lua unul câte unul şi ne vor speria. Nu ne este frică. Voi ieşi şi public şi voi spune - aştept să vină mascaţii, dimineaţa la 6. Îi aştept acasă. Şi, în fiecare dimineaţă, mă uit pe geam ca să văd dacă îmi vine rândul ", a spus Vanghelie, adăugând însă că până "îi va veni rândul" va continua să spună ce îl deranjează.

La pichetul din faţa sediului PDL Piteşti au fost prezenţi aproximativ 300 de membri şi simpatizanţi PSD. Dintre liderii partidului, au participat la această acţiune Victor Ponta, Adrian Năstase, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Victor Socaciu, Robert Negoiţă, Adrian Severin, Radu Moldovan, Titus Colăţean, Nicu Bănicioiu.

Social-democraţii au pichetat, luni după-amiază, şi alte sedii PDL din ţară.

Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar după pronunţarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici