Ponta, mesaj pe Facebook la patru zile de la cutremurul din Italia: Am vrut să văd ce zic italienii
”Vreau să îmi exprim solidaritatea cu poporul italian şi să prezint condoleanţe tuturor familiilor victimelor – români, italieni şi de alte naţionalităţi sau origini! Dumnezeu să fie alături de cei loviţi de această tragedie!”, a scris Ponta pe Facebook.
Deputatul PSD explică şi de ce ”a întârziat câteva zile” cu acest mesaj. Primul motiv invocat este că, iniţial, cutremurul i s-a părut a fi cu ”efecte reduse”. ”Din păcate ceea ce a părut iniţial un cutremur cu efecte reduse se dovedeşte pe zi ce trece o mare tragedie – numărul victimelor (inclusiv români) creşte din păcate fără oprire / ieri a fost zi de doliu naţional în Italia în condiţiile în care sunt identificate alte şi alte persoane afectate.
Al doilea motiv invocat de Ponta pentru ”întârzierea cu câteva zile a acestui mesaj” este că a vrut să vadă cum ”se poziţionează oamenii politici faţă de această tragedie”. ”Am vrut să văd din presa italiană cum se poziţionează oamenii politici faţă de această tragedie (ştiut fiind că noi românii semănăm deseori cu fraţii noştri din Peninsulă) – şi m-am bucurat (pentru Italia) să văd că niciunul nu a încercat să folosească moartea oamenilor pentru un interes politic / niciunul nu a ieşit a doua zi să spună <