Ponta: N-am avut timp să discut cu cei ce vor fi miniştri, marţi la ora 21.00 prezint USL lista
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că are "în minte" lista cu viitorii miniştri, că nu a avut timp să discute cu aceştia şi că speră să nu fie refuzat, el precizând că marţi seară, probabil la ora 21.00, va prezenta lista cu propuneri conducerilor partidelor din USL.
Ponta: N-am avut timp să discut cu cei ce vor fi miniştri, marţi la ora 21.00 prezint USL lista (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
El a precizat că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane.
"Am în minte lista Cabinetului. Azi nici cei care vor fi miniştri nu ştiu, pentru că nu am avut timp să discut cu ei. Sper să nu mă refuze, pentru că e un moment extrem de special, e un Guvern cu un mandat special, de şase luni", a spus Ponta.
El a arătat că are o listă a miniştrilor şi că marţi va trebui să discute cu fiecare în parte şi, în mod preliminar, cu decidenţii politici ai USL pentru a avea, miercuri, sprijin pentru întreaga listă. "Mâine seară, probabil la ora 21.00, prezint lista propunerilor către conducerilor celor trei partide ale USL, iar miercuri la ora 11.00 va avea loc CexN al PSD şi structurile similare ale PNL şi PC", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
El a spus că noul Cabinet va avea 20 de posturi, patru dintre acestea fiind de ministru delegat, fără portofoliu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO